Poliţia a reţinut două persoane suspectate de comiterea furturilor din oficii poştale, farmacii şi magazine
https://www.ipn.md/ro/politia-a-retinut-doua-persoane-suspectate-de-comiterea-furturilor-din-oficii-po-7967_970920.html
Poliţia a reţinut două persoane suspectate de comiterea furturilor din oficii poştale, farmacii şi magazine din nordul republicii. Unul dintre cei doi bărbaţi, a fost anterior judecat pentru furt, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, la 29 iulie, noaptea, bărbaţii au încercat să pătrundă în incinta oficiului poştal din satul Hârbovăţ, raionul Călăraşi. Apoi, au forţat uşa şi au intrat într-un birou al grădiniţei. Ulterior, prin aceeaşi metodă, au pătruns şi în incinta punctului medical din localitate de unde au sustras circa 2 mii lei, care aparţineau filialei farmaciei centrului medicilor de familie.
În urma cercetărilor, la domiciliile suspecţilor au fost depistate un calculator, medicamente, obiecte de birotică etc. Totodată, în momentul reţinerii suspectul cu antecedente penale avea asupra sa unelte şi instrumente folosite la comiterea spargerilor. Potrivit poliţiei, el era cel care săvârşea spargerile, pe când celălalt bănuit transporta ulterior cu maşina bunurile pentru a fi comercializate.
Forţele de ordine anchetează cazul pentru a stabili dacă suspecţii au săvârşit şi alte furturi. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bărbaţii riscă amendă în mărime de la 6 la 40 mii lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de la 2 la 7 ani.