Poliţia a reţinut 3 grupări specializate în furt de maşini şi tâlhării
https://www.ipn.md/ro/politia-a-retinut-3-grupari-specializate-in-furt-de-masini-si-talharii-7967_978543.html
Poliţia a reţinut 3 grupări criminale, dintre care una specializată în furturi de maşini şi celelalte două – în jafuri şi tâlhării, a comunicat într-o conferinţă de presă marţi, 27 octombrie, Alexandru Jizdan, şeful departamentului servicii operative în combaterea crimei organizate din cadrul MAI, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit lui Jizdan, în august şi septembrie din Chişinău au fost furate două automobile, iar în octombrie – o maşină din raionul Floreşti. La 12 octombrie din cadrul unui oficiu din Chişinău una dintre aceste grupări a sustras un calculator şi tichete de motorină, iar în satul Vertiujeni, raionul Floreşti, la 21 octombrie doi mascaţi au pătruns în locuinţa unui om şi au sustras 500 euro şi 500 lei.
Alexandru Jizdan a spus că toţi membrii acestor grupări criminale au antecedente penale. Pe numele acestora, în total 10 persoane, au fost pornite anchete penale.