logo

Poliția a fost dotată cu echipamente pentru menținerea ordinii publice din partea Guvernului German


https://www.ipn.md/ro/politia-a-fost-dotata-cu-echipamente-pentru-mentinerea-ordinii-7967_1102273.html

Mai multe unități de transport și un lot de echipament tehnic au fost transmise în gestiunea Inspectoratului General al Poliției din partea Guvernului German, cu suportul GS Foundation. Valoarea totală a bunurilor achiziționate constituie 3,8 milioane de euro, transmite IPN.

Donația conține 56 de autovehicule, 20 de sisteme inteligente ,,PICAR” care urmează a fi montate în mașinile de patrulare, 587 de unități de tehnică de calcul, echipamente speciale de investigație și intervenție, un echipament pentru cartografierea accidentelor rutiere și alte echipamente tehnice.

„Sunt recunoscător autorităților germane și partenerilor GS Foundation pentru că ne oferă susținere continuă în cadrul procesului de implementare a standardelor europene în activitatea Poliției. Sunt sigur că astfel de activități comune în domeniul polițienesc vor continua și pe viitor. Vreau să menționez că sistemul inteligent ,,PICAR” este o inovație pentru Poliția Națională, ceea ce va spori siguranța rutieră”, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul ceremoniei de transmitere a donației.

,,Donația oferită este un act de solidaritate și încredere care ne motivează să continuăm eforturile noastre pentru a face schimbări și modernizări întru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană și statele membre. Modernizarea și schimbările pe care le propunem sunt fundamentate în dorința noastră de a aduce beneficii palpabile cetățenilor și în convingerea că împreună putem construi un viitor mai bun”, a menționat ministrul afacerilor interne, Adrian Efros.

Poliția Republicii Moldova a beneficiat de aceste livrabile în contextul Memorandumului de înțelegere încheiat între Global Security Sector Reform Foundation și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova privind cooperarea în scopul îmbunătățirii activității și condițiilor de muncă ale polițiștilor, precum și întărirea capacităților instituționale la amenințările emergente de securitate.