Astăzi se împlinesc 120 de ani de la începutul a ceea ce toți acești ani s-a numit „Pogromul de la Chișinău” și cel mai degrabă va continua să se numească așa atâta timp cât va exista Chișinăul și istoria. Cum a avut loc acest eveniment tragic, de ce a avut loc și de ce anume la Chișinău a ajut loc? De ce a rămas în istorie ca un eveniment mai aparte, chiar dacă înainte de el și după el, în Imperiul Rus Țarist de atunci au existat evenimente de acest gen cu mult mai puternice ca proporții și urmări? Și, principalul, ce lecții avem de învățat ca astfel de evenimente să nu se mai poată repeta niciodată, nici la Chișinău și nici nicăieri în altă parte, au discutat invitații dezbaterii publice: „Pogromul din 1903: călăi, victime și lecții”, organizate de Agenția de presă IPN.
Potrivit lui Igor Boțan, expert permanent al proiectului, pogromul este definit ca „acțiuni violente în masă îndreptate împotriva oricărui grup de populație, pe o bază religioasă, națională, de clasă sau rasială, adesea motivat de organizații extremiste sau de poliție. Este caracterizat prin atacuri fizice și distrugeri de case, afaceri și clădiri religioase. Adesea este însoțit de tortură și crimă, mutilare, distrugere și jaf de proprietate, viol. Pogromurile evreiești din sudul și vestul Rusiei din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au devenit deosebit de răspândite în istoria modernă. În legătură cu ele, cuvântul rus „pogrom” a intrat în majoritatea limbilor europene. Etimologia cuvântului pogrom, din rusă погрóм, provine de la громить, „a distruge”, cu sensul de măcel „exprimă o dinamică psihosocială specifică, fiind vorba practic de un linșaj, cu călău colectiv și victimă colectivă, care se declanșează spontan”.
Legislația Republicii Moldova, Codul Penal, articolul 285 spune că „organizarea sau conducerea unor dezordini în masă, însoţite de aplicarea violenţei împotriva persoanelor, de pogromuri, incendieri, distrugeri de bunuri, de aplicarea armei de foc sau a altor obiecte utilizate în calitate de armă, precum şi de opunere de rezistenţă violentă, sau armată reprezentanţilor autorităţilor, se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 8 ani”. „Se crede că pogromurile sunt spontane, dar istoria arată că în spatele la astfel de răbufniri stau fenomene mult mai profunde care pregătesc terenul pentru izbucnirea unor astfel de fenomene”, afirmă Igor Boțan.
Andrei Cușco, doctor în istorie spune că în „Pogromul de la Chișinău” s-au împletit mai multe forme de antisemitism, în special antisemitism economic și religios care era răspândit printre păturile de jos ale populației, în special țărani, muncitori, soldați. Acest pogrom a durat o zi și jumătate, de la prânz în ziua Paștelui, 6 aprilie, (după calendarul vechi, 19 aprilie, conform calendarului nou – n.r.) până în după-amiaza zilei de 7 aprilie 1903. A fost un pogrom cu consecințe șocante în epocă. Violențele au început prin atacuri ale unor grupuri de câte 30-50 de persoane, se consideră că au existat circa 35 de grupuri. Consecințele fiind absolut dezastruoase pentru comunitatea evreiască din Chișinău, care constituia 45% din populația orașului. Au fost 49 de oameni evrei care au murit și doi creștini și alți circa 500 de oameni au fost răniți. Daunele materiale au fost enorme, fiind de două milioane de ruble pe atunci, o sumă colosală. Au fost afectate circa o treime din toate clădirile din Chișinău.
Andrei Cușco mai spune că totul a început cu un conflict în preajma bisericii din strada Ciuflea, după care pogromiștii au început a ataca locuințele din cartierul evreiesc. „Se presupune că unii pogromiști aveau la ei liste cu proprietarii, comercianții, locuitorii evrei. Asta arată că a fost un eveniment organizat. Apogeul pogromului a fost în noaptea din duminică spre luni și dimineața zilei de luni, când s-au înregistrat cele mai multe victime în rândul evreilor. Factorul cel mai important era că pogromiștii erau convinși de impunitatea lor, deoarece autoritățile practic nu au intervenit în conflict. Această lipsă de reacție a și generat concluzia că Guvernul ar fi în spatele pogromului sau au încurajat participanții”, a spus istoricul.
Alecu Reniță, jurnalist, deputat în Primul Parlament este de părere că se creează impresia că în acea zi tragică, în Basarabia nu existau autorități. „În acest context, ar fi nevoie să fie clarificate mai multe aspecte în raport cu crima oribilă care a avut loc în contextul Paștelui. Astfel, apar subiecte foarte importante legate de poliția secretă din Chișinău, de cum s-au comportat autoritățile țariste, mass-media din acea perioadă, de cercurile de afaceri și ale cui interese erau atinse în cadrul lor, comerțul, economia și beneficiarii a tot ceea ce era în Chișinău, dar și de biserica ortodoxă etc.”, a spus el.
Însuși antisemitismul, spune Alecu Reniță, era un fenomen urban, nu rural, iar Basarabia era pe atunci o zonă rurală în proporție de 90%, ceea ce scoate din această ecuație caracterul agresiv al populației basarabene. „Aici e necesar să fie făcute cercetările de bază și nu e cazul să se extrapoleze o crimă uriașă pe o chestie generală care nu a existat. Contribuția mass-media a fost foarte importantă, deoarece instigarea populației creștine împotriva celei evreiești nu era de o zi sau două, autoritățile nu au încercat diminuarea mesajului antievreiesc care exista la începutul sec. XX. De aceea, dincolo de această crimă odioasă a existat mecanisme care au favorizat producerea pogromului de la Chișinău”, afirmă jurnalistul.
Dezbaterea publică cu tema „Pogromul din 1903: călăi, victime și lecții”, este ediția a 8-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, desfășurat de Agenția de presă IPN cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.