PNUD şi UE investesc în renovarea instituţiilor de învăţământ din Moldova
https://www.ipn.md/ro/pnud-si-ue-investesc-in-renovarea-institutiilor-de-invatamant-din-7967_991698.html
Grădiniţa din satul Puhăceni şi şcoala din Roşcani, raionul Anenii Noi, aflate în Zona de Securitate, au fost date în exploatare după renovare. Lucrările s-au desfăşurat cu asistenţa Proiectului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu susţinerea financiară a Uniunii Europene, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de PNUD, şcoala din Roşcani, în care studiază aproximativ 300 de elevi, a fost renovată cu investiţia a 16 mii de euro. În decurs de şase luni au fost renovate sala de sport, grupurile sanitare şi acoperişul şcolii. „Evenimentul în cauză este un cadou nu doar pentru elevi şi profesori, dar şi pentru cele 450 de familii din Roşcani, pentru care şcoala rămâne a fi unul dintre cele mai importante instituţii din localitate”, a declarat primarul de Roşcani, Nicolae Lungu.
În colaborare cu locuitorii şi administraţia publică locală din Puhăceni, au fost reparate sălile şi coridoarele grădiniţei din localitate, au fost înlocuite uşile, ferestrele şi acoperişul instituţiei. Lucrările de reparaţie au durat timp de 10 luni, pentru care au fost alocate 55 mii de euro.
Ambasadorul Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, a declarat că Uniunea Europeană acordă o atenţie deosebită promovării dialogului şi cooperării între autorităţile din Moldova şi regiunea transnistreană. Sprijinirea unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii în localităţile din regiunea transnistreană şi Zona de Securitate este un exemplu concludent în acest sens. „UE a susţinut până acum şi planifică să susţină în continuare proiecte similare”, a subliniat ambasadorul.
Proiectul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” are ca scop abordarea necesităţilor comunităţilor din regiunea transnistreană prin sporirea accesului la serviciile economice şi sociale de bază, precum şi accesului la sursele de informare obiective şi diversificate. Acesta a fost finanţat de UE şi implementat de PNUD.
Zona de Securitate, de-a lungul râului Nistru, are lungimea de 225 km şi lăţimea între 12-20 km.