Plus-minus 2,5 motive pentru care Zinaida Grecianîi să poată fi aleasă preşedinte

[Analiză Info-Prim Neo] La ora actuală, există 2,5 motive serioase pentru care Zinaida Grecianîi poate fi aleasă preşedinte al Republicii Moldova şi 2,5 motive la fel de serioase pentru care nu poate. De aici formula din titlu privind existenţa a ±2,5 motive. Mai întâi – de ce nu poate fi aleasă. [Primul motiv împotrivă] Încă mai planează anumite suspiciuni, potrivit cărora Zinaida Grecianîî, în calitate de componentă a „grupului Dodon” ar putea fi un „cal troian” infiltrat în rândurile Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) de către gruparea Voronin – Tkaciuk din Partidul Comuniştilor (PCRM), cu scopuri similare celor pentru care a fost plasat cândva adevăratul cal troian din legendă. Pentru cucerirea Troiei. Este adevărat că ponderea acestor suspiciuni are tendinţă spre diminuare, odată cu explicaţiile destul de credibile pe care le furnizează liderul grupului Igor Dodon pentru gestul pe care l-au făcut, dar şi odată cu creşterea turaţiilor maşinii propagandistice a PCRM care îi ţintuieşte pe cei trei la stâlpul infamiei, „trădători”, „duşmani ai poporului”, „slabi de înger” şi „corupţi” fiind cele mai gingaşe calificative pe care le au foştii colegi de partid şi de fracţiune pentru ei. S-ar putea ca aceste suspiciuni să ofenseze membrii grupului Dodon, gen, „iată, noi venim să salvăm naţiunea şi pe noi ne înscriu în rândul trădătorilor şi o parte, şi cealaltă, şi încă şi presa”. Dar acestea sunt riscurile gestului lor despre care membrii grupului au declarat că sunt conştienţi. Oricum, scenariul „calului troian” nu poate fi exclus din calcule, inclusiv pentru faptul că PCRM este un campion în tehnologii politice complexe, bine gândite şi bine realizate, pentru scopurile pe care le urmăreşte. Ceilalţi actori de pe scena politică din Moldova ar avea încă multe de învăţat de la comunişti în acest sens. Plus la aceasta, „calul troian” ar putea fi plasat nu (doar) de PCRM... Ce pericole generează eventuala existenţă a unui astfel de scenariu? Odată ales, din afara AIE, preşedintele ţării, practic, nu poate fi demis, în schimb el poate demite miniştri, în parte, Guvernul, în general, şi prim-ministrul, în special, numiţi de alianţa de guvernământ. Un preşedinte aflat sub influenţa intransigentă a (liderului) PCRM va ridica la cote maximale nivelul discordiei dintre ramurile puterii astfel, încât ar putea să ne pară copilăreşti neînţelegerile pe care preşedinţii Snegur şi Lucinschi le-au avut, la vremea lor, cu Parlamentul şi Guvernul. Există pericolul ca divergenţele să se extindă nu doar pe plan intern, ci şi pe plan extern, şeful statului având suficiente prerogative constituţionale pentru a orienta sau reorienta politica externă a ţării. Cu atât mai mult că Zinaida Grecianîi a evoluat deja în rol de actor într-un asemenea spectacol. În anul 2008, peste noapte, fără motive declarate public, fostul preşedinte Vladimir Voronin l-a demis pe Vasile Tarlev, „cel mai longeviv” şi „cel mai mediatizat” premier, al doilea după însuşi Vladimir Voronin în topuri. A fost trecut pe linie moartă şi, împreună cu el, întreg Cabinetul de Miniştri. Anume Zinaida Grecianîi l-a înlocuit atunci pe Vasile Tarlev în funcţia de prim-ministru. În acelaşi context, trebuie să luăm în calcul faptul că PCRM şi-a lansat stratagema de preluare a controlului asupra puterii, fără să participe la guvernare, prin altă mişcare făcută, practic, concomitent cu ieşirea celor trei din fracţiune. Deputatul comunist, Artur Reşetnicov, fost şef al serviciilor secrete moldoveneşti, a fost propulsat în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, deşi, anterior, PCRM a contestat totdeauna legitimitatea actualei guvernări, a calificat-o drept neconstituţională, uzurpatoare de putere, antipopulară şi a evitat orice acţiune care ar fi putut asocia PCRM cu aceasta, inclusiv la nivel de conducere a Parlamentului. Astfel, dacă admitem existenţa acestui scenariu, scopul anunţat de „grupul Dodon” privind depăşirea crizei politice şi instaurarea stabilităţii, odată cu alegerea Zinaidei Grecianîi în funcţia de preşedinte, se transformă în antipodul său. Dacă acest scenariu există, cucerirea Troiei înseamnă distrugerea ei, unde Troia este nu doar şi nu atât AIE, Troia înseamnă Republica Moldova. În ceea ce priveşte AIE, ea este măcinată „cu succes” din interior, pentru aceasta nu este nevoie de scenarii şi investiţii atât de mari din afară... [Al doilea motiv împotrivă] Zinaida Greceanîi nu poate fi votată preşedinte şi din motive politico-morale. Pentru că această funcţie aparţine pe drept altcuiva. În ţară există o coaliţie de guvernământ, coaliţia are un acord prin care funcţia de preşedinte a fost repartizată liderului Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu, şi acordul trebuie respectat. Şi în politică în general, şi în politica moldovenească, în particular, partenerii trebuie să-şi ţină cuvântul. Durabilitatea unei alianţe politice se ţine şi pe respectarea cuvântului dat, şi pe previzibilitatea comportamentului partenerilor politici în orice condiţii. Nerespectarea înţelegerilor poate genera pericole pentru existenţa coaliţiei şi, în principal, pentru cursul de orientare al ţării. Până la urmă, de ce nu Marian Lupu? Până acum este cunoscut un singur motiv făcut public. Vladimir Voronin a declarat că PCRM nu-l va vota pe Lupu pentru că „a trădat” formaţiunea, părăsind-o în 2009. Acuma acest unic argument formulat nu mai există, pentru că situaţia s-a schimbat şi alegerea lui Lupu nu mai depinde de PCRM. Însă opţiunea a fost preluată de Dodon-Grecianîi-Abramciuc, dar ei nu explică de ce nu-l vor pe Lupu. Pe cât de duri sunt ei în această hotărâre? Până la urmă, cei trei, în raport cu PCRM şi Voronin, sunt şi ei „trădători”. Chiar mai „trădători” decât Lupu, pentru că sunt „trădători” mai noi, pentru că au „trădat” mai tare decât Lupu şi într-un moment mai important pentru PCRM decât acesta. Astfel, unica concluzie valabilă la moment este că „grupul Dodon” nu-l vrea pe Lupu, pentru că... nu-l vrea Voronin. Acuma este momentul să revenim la „primul motiv împotriva lui Grecianîi”. Ca în bancul despre regulamentul militar care conţine doar două puncte. Punctul 1: „Comandantul are dreptate totdeauna”; Punctul 2: „Atunci când comandatul nu are dreptate, vezi punctul 1”. [Jumătate de motiv împotrivă] Adversarii alegerii Zinaidei Greceanîi invocă cel mai des comportamentul ei în perioada evenimentelor din aprilie 2009, când, în calitate de prim-ministru, practic, a ameninţat protestatarii că forţele de ordine (sau, poate, armata) vor împuşca în mulţime, dacă violenţele nu vor înceta. Evident că astfel de declaraţii în astfel de situaţii vorbesc multe despre omul care le face, evident că atât declaraţiile, cât şi omul, cu atât mai mult dacă este vorba despre o femeie, o mamă, nu poate şi nu trebuie să placă nimănui în ţară. Probabil, de aici i se trage porecla „Zinca – mitralioara”, de la eroina filmului sovietic despre Ceapaev «Aнка — пулеметчица». Se cunoaşte cu certitudine că şi partenerii internaţionali ai Moldovei s-au arătat atunci şocaţi de declaraţiile respective şi că opinia a fost adusă la cunoştinţa oficialităţilor comuniste de atunci. În cele ce urmează, să examinăm motivele pentru care Zinaida Grecianîi ar putea fi aleasă preşedinte. [Cealaltă jumătate de motiv pro] Adversarii lui Greceanîi sunt, de regulă, participanţi sau simpatizanţi ai evenimentelor din aprilie 2009. Să ne amintim că atunci, dar şi mai târziu, foarte multă lume avea convingerea că vandalizarea sediilor Parlamentului şi Preşedenţiei a fost organizată de însăşi puterea comunistă, cu scopul să poată compromite şi anihila opoziţia politica de atunci şi de a acuza România ({vezi analiza „Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute”, publicată la 15 aprilie 2009}). În favoarea acestei tezei vorbeşte şi unicul dosar penal, finalizat de procuratură şi MAI în aceşti 2,5 ani, care se referă, într-un fel sau altul, la eventualii organizatori ai acelor evenimente – dosarul Baghirov. Dacă admitem că lucrurile stau anume aşa, atunci trebuie să recunoaştem că premierul Zinaida Grecianîi s-a „strofolit” la ai săi, la Vladimir Voronin, la Mark Tkaciuk, cei bănuiţi de organizare. Sau trebuie să recunoaştem că Zinaida Grecianîi nu era la curent cu cele ce se întâmplă în realitate, nu era implicată în scenariile din umbră, nu făcea parte din maşinăria comunistă. În altă ordine de idei, comparaţi stăpânirea de sine a femeii-premier, Zinaida Grecianîi, cu chipul total rătăcit şi „brejnevizat” pe care l-am văzut în prima apariţie televizată, de după evenimentele din aprilie, a primului bărbat în stat, aşa cum se pretindea preşedintele de atunci al ţării, Vladimir Voronin. [Primul motiv pro] Zinaida Grecianîi va putea fi aleasă dacă va fi unicul candidat de compromis pentru minimum 61 de deputaţi şi dacă se reuşeşte să se clarifice mai mult lucrurile în privinţa celor 2,5 motive împotrivă. Nealegerea şefului statului înseamnă, în mod automat, declanşarea alegerilor anticipate, cu urmări imprevizibile sau, poate, atât de previzibile, încât trebuie să-ţi fii duşmanul propriu şi duşmanul acestei ţări ca să le provoci. Ne aşteaptă o instabilitate şi mai mare pentru o perioadă de şi mai lungă durată, sărăcirea şi mai mare a unor categorii şi mai largi de oameni, stoparea definitivă a investiţiilor interne şi externe, sistarea relaţiilor cu donatorii externi etc. Într-un astfel de mediu se înmulţesc inevitabil microbii sociali şi politici de tot felul, inclusiv criminalitatea şi degradarea morală, care, la rândul lor, face o bună parte din societate să tânjească după „o mână de fier”, o dictatură „care face ordine” şi istoria universală este plină de astfel de mostre. Dispariţia actualei coaliţii de guvernământ, în formula ei actuală de relaţii interne, în eventualitatea alegerilor parlamentare anticipate, nu face parte din marile regrete şi marile pierderi ale societăţii moldoveneşti. Pentru că, pe plan intern, a oferit societăţii un model nociv de comportament politic, chiar iraţional. Mai degrabă, în sensul acesta a spus Igor Dodon că „AIE trebuie să dispară ca un vis urât”. Însă cu dispariţia AIE, care a găsit un anumit consens în ceea ce priveşte politica externă, apare pericolul real de deturnare a direcţiei europene de orientare a ţării. Inclusiv pentru că „mâna de fier” presupune, de regulă, izolarea internaţională totală a unor astfel de state şi renunţarea la tot ceea ce ţine de dezvoltare democratică internă. [Al doilea motiv pro] Se pare că această soluţie de compromis, cu alegerea Zinaidei Grecianîi, este agreată de partenerii internaţionali ai Moldovei şi de la Est, şi de la Vest. Pentru Uniunea Europeană, de exemplu, rămâne valabilă tactica unui pas înapoi, cu speranţa ca pe viitor să poată fi făcuţi mai mulţi paşi înainte, pentru ca să nu fie nevoită să piardă tot ce a investit în această „poveste de succes” a Parteneriatului Estic, cum a fost „drăgostită” Republica Moldova până acum. S-ar putea ca premierul Vlad Filat să fi revenit recent în Moldova de la Bruxelles cu argumente în plus în acest sens. Doar în acest caz ar fi credibilă informaţia, potrivit căreia premierul a mai mers în capitala Uniunii Europene şi la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a vizitat Bruxelles-ul la începutul aceleaşi săptămânii. [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]