Fostul ministru al securităţii, Anatol Plugaru, a depus o cerere cu privire la anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale privind deschiderea secţiilor de votare în străinătate. În cadrul unei conferinţe de presă la IPN, el a adresat o scrisoare deschisă către CEC, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Guvernul Republicii Moldova, în care îşi argumentează cererea prin faptul că numărul mic de secţii deschise în Rusia a exclus din procesul electoral sute de mii de alegători, ceea ce încalcă prevederile Codului Electoral, ale Constituţiei şi ale mai multor tratate şi convenţii internaţionale la care a aderat şi Republica Moldova.
Anatol Plugaru a menţionat că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi alte documente internaţionale care au stat la baza Constituţiei moldoveneşti stipulează obligaţia statului de a crea toate condiţiile necesare satisfacerii depline a dreptului cetăţeanului de a alege şi a fi ales.
„În situaţia în care, după diferite date, inclusiv oficiale, numărul moldovenilor aflaţi în Rusia variază între 500 şi 800 de mii, deschiderea a numai 5 secţii de votare, care conform prevederilor Codului Electoral pot deservi maximum 15 mii de oameni, în loc de cel puţin 170 de secţii de votare, este bătaie de joc faţă de proprii cetăţeni”, a declarat Anatol Plugaru. El a acuzat autorităţile moldoveneşti că au ignorat cinic apelul şi disponibilitatea autorităţilor din Rusia de a colabora pentru deschiderea mai multor secţii.
„Articolul 38 al Constituţiei spune foarte clar: „Voinţa poporului constituie baza puterii de stat”. Ce fel de voinţă, onoraţi domni, dacă nu aţi creat condiţiile necesare pentru ca la alegerile parlamentare să poată participa 500-800 de mii de cetăţeni aflaţi în Rusia”, a declarat fostul ministru al securităţii. Potrivit lui Anatol Plugaru, CEC a încălcat articolul 39 al Codului Electoral, privind listele electorale, prin faptul că nu a încercat să afle câţi oameni se află peste hotare şi câţi vor dori să voteze.
Fostul ministru al securităţii a cerut CEC să nu totalizeze rezultatele alegerilor şi să nu le trimită spre validare Curţii Constituţionale până nu răspunde la întrebările privind secţiile de votare din străinătate, dar şi la cele despre căderea sistemului electronic de înregistrare a alegătorilor. Anatol Plugaru a menţionat că, indiferent de cauzele problemelor, CEC trebuie să recunoască faptul că aceste probleme au influenţat hotărâtor rezultatele alegerilor. Plugaru a avertizat că nemulţumirea cetăţenilor discriminaţi ar putea lua „forme greu de controlat”.