logo

Ploile acide şi căldurile au afectat castanii din capitală


https://www.ipn.md/ro/ploile-acide-si-caldurile-au-afectat-castanii-din-capitala-7967_960821.html

Castanii din mai multe zone ale capitalei sunt bolnavi. Coroanele acestora s-au îngălbenit prematur, iar în jurul lor roiesc mii de molii. Fenomenul a fost sesizat, în şedinţa operativă de luni, 14 august, de la Primărie, de primarul interimar Vasile Ursu. El a declarat că roiurile de molii care atacă aleea de castani din str. Belinski, fac viaţa insuportabilă locatarilor din zonă unde îşi are domiciliu şi primarul interimar. Ursu a cerut şefului adjunct al Asociaţiei de Gospodărire a Spaţiilor Verzi, Eliferie Haruţa, să stârpească moliile. Solicitat de Info-Prim Neo, Eliferie Haruţa a declarat că ploile abundente, de o aciditate sporită, precum şi temperaturile ridicate au cauzat apariţia moliilor şi îmbolnăvirea castanilor. Deocamdată nu se cunoaşte ce maladie a atacat copacii, însă rezultatele investigaţiilor de laborator vor fi gata în câteva zile, a declarat sursa citată. Maladia necunoscută a mai atacat castanii de pe bd. Moscova, str. Sarmizegetusa, aleea de la ieşirea din oraş spre com. Stăuceni. Eliferie Haruţa spune că arborii au fost prelucraţi deja de 2 ori cu substanţe speciale, dar efectul este nul. În Chişinău sunt în jur de 20 de mii de castani.