Plenara PCRM din septembrie va fi dedicată problemelor din sectorul agricol
https://www.ipn.md/ro/plenara-pcrm-din-septembrie-va-fi-dedicata-problemelor-din-sectorul-7965_998812.html
Şedinţa plenară din septembrie a Comitetului Central al Partidului Comuniştilor va fi dedicată problemelor din sectorul agricol şi situaţiei din sate. Despre aceasta a anunţat liderul PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite Info-Prim Neo.
„Noi vrem să atragem atenţia întregii ţări şi a comunităţii mondiale asupra situaţiei catastrofale. Dacă undeva are loc genocid împotriva poporului moldovenesc, în primul rând acest genocid a început în localităţile rurale”, a declarat Vladimir Voronin.
Liderul PCRM a anticipat că în toamnă Republica Moldova se va confrunta cu mai multe probleme. „O să fie probleme cu securitatea alimentară, o să fie probleme cu gazul şi cu preţul şi cu aprovizionarea cu gaz”, a spus Vladimir Voronin.
Liderul comunist s-a arătat indignat de situaţia din agricultură şi de activitatea ministrului de ramură în situaţia în care este secetă. Deja de trei săptămâni, spune Vladimir Voronin, îi solicită ministrului agriculturii să vină la şedinţa fracţiunii pentru a-i informa pe deputaţi despre despre securitatea alimentară, însă acesta veşnic e ocupat acordând interviuri pentru televiziuni. Ultima şedinţă plenară a Partidului Comuniştilor a avut loc la mijlocul lunii iunie.