logo

PLDM şi AMN pregătesc actele pentru fuzionare


https://www.ipn.md/ro/pldm-si-amn-pregatesc-actele-pentru-fuzionare-7965_988913.html

Liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat şi preşedintele Alianţei Moldova Noastră (AMN), Serafim Urechean, au anunţat luni, 14 martie, despre fuzionarea celor două formaţiuni politice. Politicienii au declarat, în carul unei conferinţe de presă comune, că în cel mult 3 săptămâni va fi luată o decizie finală în această direcţie, transmite Info-Prim Neo. „Prin aceste acţiuni PLDM şi AMN dau dovadă de maturitate politică. Mergem spre consolidarea partidelor politice din Republica Moldova, astfel asigurăm ţara noastră cu partide puternice, funcţionale şi în interesul cetăţeanului”, a declarat Vlad Filat. Liderul PLDM le-a spus jurnaliştilor că până la sfârşitul acestei săptămâni va fi pregătit acordul de fuzionare, iar în cel mult trei săptămâni, vor fi organizate congresele partidelor pentru a lua decizia finală. „Această decizie nu a fost uşoară. Nu este uşor să adopţi o decizie prin care să dizolvi un partid care a jucat un rol cu adevărat important pe scena politică din Republica Moldova. Îi mulţumesc şi îl felicit pe domnul Urechean pentru acest exemplu care sper să fie văzut şi de către alţii”, a declarat preşedintele PLDM. La rândul său, liderul AMN, Serafim Urechean, a menţionat că motivul de bază care a determinat ambele partide să fuzioneze a fost compatibilitatea privind viziunile politice şi grija pentru consolidarea forţelor democratice din Republica Moldova. Totodată, preşedintele AMN a mai precizat şi rolul PLDM în contextul viitoarelor alegeri locale. „Pentru alegerile locale 2011 şi pentru alegerile parlamentare, lupta decisivă se va da între Partidul Liberal Democrat din Moldova şi Partidul Comuniştilor. Astfel, activul Alianţei Moldova Noastră a votat fuziunea cu PLDM pentru a consolida forţele democratice din Republica Moldova”, a explicat Serafim Urechean. Întrebaţi cum vor participa la alegerile locale, liderul PLDM Vlad Filat a spus că discuţiile abia vor începe vizavi de acest subiect iar, până acum, nu s-a decis asupra unei candidaturi pentru funcţia de primar al capitalei. Serafim Urechean a mai precizat că, în urma acestei fuzionări, peste 15 mii de membrii ai AMN se vor integra în PLDM. În cadrul alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2010, AMN nu a reuşit să treacă de pragul electoral obţinând 2,05% din voturi. În cadrul şedinţei Consiliului Naţional Politic al AMN care a avut loc duminică, 13 martie, pentru fuziunea cu PLDM au votat 74 din 114 membri ai Consiliului.