PLDM respinge orice dialog cu PCRM
https://www.ipn.md/ro/pldm-respinge-orice-dialog-cu-pcrm-7965_975795.html
Partidul Liberal Democrat (PLDM) nu va purta discuţii cu Partidul Comuniştilor (PCRM) până la alegerile repetate ale preşedintelui R. Moldova din 3 iunie, transmite Info-Prim Neo.
Anunţul a fost făcut joi, 28 mai, într-o conferinţă de presă de către liderul PLDM, Vlad Filat, după ce deputaţii PCRM au transferat data alegerilor pentru a dialoga cu opoziţia.
„Având în vedere şi situaţia de astăzi, PLDM nu se va lansa în discuţii, în dialoguri sterile cu PCRM. Acestea nu vor fi în măsură să schimbe esenţa comuniştilor”, a declarat Vlad Filat. „Ei rămân în continuare cei care au fraudat alegerile, cei care au provocat la 7 aprilie devastarea Parlamentului şi a Preşedinţiei, cei care după 7 aprilie au încălcat flagrant drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, prin arestări ilegale şi maltratări”, a precizat liderul PLDM.
„Recomandăm PCRM şi personal lui Vladimir Voronin să dea dovadă de curaj politic, să se conformeze situaţiei şi să accepte că numai alegeri parlamentare anticipate, libere şi corecte, ar putea rezolva criza profundă din Moldova, inclusiv cea politică, economică şi morală”, a mai spus Vlad Filat.
Fracţiunea PLDM nu a decis, deocamdată, dacă va participa sau nu la şedinţa Parlamentului din 3 iunie, dar este decisă în continuare să nu participe la votarea preşedintelui şi să provoace alegeri anticipate.
Alegerile repetate pentru desemnarea preşedintelui R. Moldova, care urmau să aibă loc la 28 mai, au fost amânate pentru miercuri, 3 iunie, la propunerea PCRM. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a explicat presei că şedinţa a fost contramandată pentru a desfăşura consultări suplimentare cu liderii celor trei fracţiuni parlamentare de opoziţie.