PLDM rămâne în AIE, deşi situaţia este complicată, Vlad Filat
https://www.ipn.md/ro/pldm-ramane-in-aie-desi-situatia-este-complicata-vlad-filat-7965_993675.html
Preşedintele Partidului Liberal Democrat PLDM (PLDM), Vlad Filat, a anunţat că formaţiunea va rămâne în componenţa alianţei de guvernare şi va încerca să găsească un compromis pentru alegerea şefului statului, deşi situaţia din AIE nu este simplă şi lucrurile s-au precipitat, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit lui Vlad Filat, trebuie să existe un compromis rezonabil, dar aceasta nu ar însemna că va reveni guvernarea comunistă, iar PLDM va fi un partid activ în vederea identificării unei soluţii, astfel încât să fie ales pe 18 noiembrie preşedintele.
„Nu am înregistrat progres, există discuţii PDM-PCRM. Cu siguranţă, vom intensifica dialogul. Vom porni de la angajamentul pe care l-am făcut faţă de alegători, fără a ne lăsa influenţaţi de interesele de grup”, a declarat Vlad Filat după şedinţa activului PLDM de luni seara, 31 octombrie.
Vlad Filat a mai spus că nu exclude participarea PLDM la şedinţa Consiliului AIE, care va fi convocată marţi, 1 noiembrie, de către PDM, care deţine preşedenţia prin rotaţie şi urmează să se informeze unde şi când va avea loc aceasta.