Partidul Liberal Democrat optează pentru alegeri locale generale în luna iunie, a declarat joi Vlad Filat, preşedintele formaţiunii. Data alegerilor urmează a fi stabilită la şedinţa de vineri, 3 aprilie, a Parlamentului, transmite IPN.
Vlad Filat a spus că există 3 opţiuni: prima e să se stabilească data alegerilor în următoarea duminică după ce expiră mandatul aleşilor locali, a doua ţine de posibilitatea organizării alegerilor în toamnă cu o modificare la Codul Electoral, şi a treia, dacă există voinţă politică, constă în efectuarea reformei teritorial-administrative.
Liderul PLDM a spus că această reformă este foarte necesară deoarece avem în ţară 98 de primării în localităţi cu mai puţin de 1000 de locuitori şi circa 200 de primării în localităţi cu mai puţin de 1500 de locuitori. Politicianul a spus că nu e vorba doar de costuri, ci şi de o disfuncţionalitate a administraţiei locale în aceste localităţi.
Vlad Filat a mai spus că nu este adevărat că PLDM îşi doreşte amânarea alegerilor fiindcă i-ar fi frică de ceva. Potrivit politicianului, liberal-democraţii sunt gata oricând să intre în campanie electorală. Anterior, Vlad Filat a declarat că ar fi oportună amânarea alegerilor locale pentru anul viitor, ca între timp să fie efectuată reforma teritorial-administrativă.
Până acum, s-au vehiculat 2 date privind organizarea alegerilor locale: 7 şi 14 iunie. Ultimele alegeri locale generale au avut loc pe 5 iunie 2011.