logo

PLDM nu vrea negocieri cu grupul PL condus de Mihai Ghimpu, declaraţie


https://www.ipn.md/ro/pldm-nu-vrea-negocieri-cu-grupul-pl-condus-de-mihai-ghimpu-declaratie-7965_1005197.html

Vicepreşedintele PLDM, Vadim Pistrinciuc, a menţionat că numele candidatului pe care formaţiunea îl va propune la funcţie de premier ar putea fi anunţat marţi, 14 mai, negocierile cu alte partide privind formarea majorităţii parlamentare şi a noului Guvern vor fi purtate public, fără discuţii secrete, iar PLDM nu-şi doreşte negocieri şi cu grupul PL, condus de Mihai Ghimpu. Pe de altă parte, vicepreşedintele PL, Valeriu Munteanu, a afirmat că PLDM nu îşi doreşte negocieri adevărate cu partidele democratice, pentru că are înţelegeri speciale cu PCRM şi urmăreşte declanşarea alegerilor parlamentare anticipate. Ei au făcut declaraţii în acest sens în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV , notează IPN.

Vadim Pistrinciuc a menţionat că pe arena politică din Moldova există foarte puţină încredere, iar în viitorul proces de negocieri, PLDM va discuta cu partidele de orientare democratică pentru formarea majorităţii parlamentare şi constituirea Guvernului, dar acestea vor fi alt fel de negocieri decât până acum. „Noi, de data aceasta nu vom accepta discuţii secrete. Vom avea o poziţie publică şi deschisă. Nu ştiu cum va avea loc acest lucru. Noi vrem să facem publice şi domeniile care vor fi delimitate. Cred ca mâine (14 mai – n.r.) ar fi posibil ca numele candidatului la funcţia de premier să fie cunoscut”, a mai menţionat vicepreşedintele PLDM.

În acelaşi context, Pistrinciuc a specificat că toţi vor să obţină influenţă asupra  domeniului juridic, în special Centrul Naţional Anticorupţie, Procuratura Generală, iar în momentul în care demarează procesul de negocieri încep să apară dosare penale. „S-a ajuns până în situaţia în care deputaţii din PD sau PL le spun deputaţilor din PLDM că săptămâna viitoare o să aibă dosar penal”, a spus Vadim Pistrinciuc.

Vicepreşedintele PL, Valeriu Munteanu, a subliniat că actuala criză politică a început după denunţarea acordului de constituire a AIE, însă PL a participat la negocieri şi după denunţarea acordului. „Nu o să fie niciun fel de negocieri, deoarece nu este în interesul lor. Ei au înţelegeri cu PCRM. Trebuie să spuneţi poporului că vreţi alegeri anticipate. Desigur că nu vor alianţa cu PL lui Ghimpu, deoarece au înţelegere cu PCRM”, a mai spus Valeriu Munteanu.

Totodată, deputatul liberal a mai afirmat că PLDM nu are intenţia să formeze o majoritate parlamentară şi că vrea să propună un candidat la funcţia de premier care nu va întruni numărul necesar de voturi.