Partidul Liberal Democrat din Moldova va lansa în scurt timp o mişcare populară de informare, în sprijinul ideii de integrare europeană. Mişcarea urmează să întrunească toate forţele politice pro-europene, personalităţi, dar şi cetăţeni de rând ai Republicii Moldova. Anunţul a fost făcut de către liderul PLDM, Vlad Filat, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite IPN.
Liderul PLDM a spus că în anul 2014 ideea de integrare europeană va fi o prioritate şi trebuie să prevaleze asupra intereselor de partid, să devină o idee naţională, care să unească oamenii indiferent de viziunile politice pe care le au. „Numai ridicând ideea de integrare europeană deasupra partidelor şi scoţând-o din contextul bătăliilor politice, avem şansa să atingem toate obiectivele care stau în faţa noastră ca stat ce aspiră să devină parte a marii familii, a democraţiilor europene”, a spus Vlad Filat.
Liderul PLDM a adăugat că prioritate va fi şi semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care va ancora definitiv Republica Moldova în spaţiul valorilor europene şi va face ireversibil procesul de integrare europeană. Acesta a subliniat că anul 2014 este unul crucial pentru viitorul Republicii Moldova, iar partidele politice şi societatea civilă nu trebuie doar să reziste, dar şi să acţioneze consolidat, ca să fie realizate toate proiectele care presupun modernizarea Republicii Moldova ca stat european.
În opinia liderului PLDM, anul 2014 nu va fi unul uşor, iar cetăţenii Republicii Moldova şi guvernarea vor trebui să facă faţă mai multor provocări şi dificultăţi. „Moldova va urma calea reformelor şi cea a Europei. În 2014 poporul şi partidele politice au nevoie de unitate, singura idee care ne uneşte este integrarea europeană, vom lansa mişcarea în sprijinul ideii de integrare, să unească toate forţele care doresc un viitor european. Anul 2014 nu va fi uşor, el necesită maximă responsabilitate şi maturitate politică”, a mai spus Vlad Filat.
Vlad Filat a prezentat şi alte priorităţi ale partidului pentru anul curent. Printre acestea se numără accelerarea implementării reformei justiţiei şi lupta împotriva corupţiei, aprobarea Codului Educaţiei, extinderea centrelor de sănătate etc.