logo

PLDM insistă ca membrii Comisiei privind BEM să-şi declare conflictele de interese


https://www.ipn.md/ro/pldm-insista-ca-membrii-comisiei-privind-bem-sa-si-declare-conflictele-de-intere-7965_1004002.html

Deputaţii fracţiunii Partidului Liberal Democrat insistă pe necesitatea semnării de către membrii Comisiei de anchetă privind situaţia la Banca de Economii (BEM) şi în domeniul financiar-bancar al Republicii Moldova a unei declaraţii privind lipsa conflictelor de interese. Liberal-democraţii subliniază că membrii comisiei, aflaţi în conflict de interese, trebuie să se retragă din aceasta, pentru a nu prejudicia mersul anchetei, obiectivitatea concluziilor şi recomandărilor, dar şi credibilitatea acesteia, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al fracţiunii PLDM, Direcţia juridică a Secretariatului Parlamentului a concluzionat că membrii Comisiei de anchetă, care se află în conflict de interese, sunt obligaţi să declare acest fapt preşedintelui Parlamentului. Cei care sunt în conflict de interese urmează a fi substituiţi cu alţi membri. Conducătorii organizaţiilor publice şi Comisia Naţională de Integritate vor întreprinde neîntârziat măsurile necesare pentru soluţionarea conflictelor de interese dacă le-au devenit cunoscute din declaraţii şi vor informa organele de stat competente despre încălcările de legislaţie depistate. Comisia de anchetă are 9 membri, 4 din fracţiunea Partidului Comuniştilor, 3 din PLDM, câte unul de la liberali şi democraţi. Preşedintele comisiei este Oleg Reidman, iar secretar – Valeriu Guma.