logo

PLDM face apel către colegii din AIE să susţină iniţiativele legislative ale liberal-democraţilor


https://www.ipn.md/ro/pldm-face-apel-catre-colegii-din-aie-sa-sustina-initiativele-7965_991449.html

Fracţiunea parlamentară PLDM solicită fracţiunilor PL şi PDM să susţină includerea pe ordinea de zi a şedinţelor în plen ale Parlamentului, până la încheierea sesiunii de primăvară – vară, a proiectelor care vizează integritatea şi declararea veniturilor funcţionarilor publici, abolirea instanţelor judecătoreşti specializate şi combaterea corupţiei. O declaraţie în acest sens a fost făcută de către liderul fracţiunii, Valeriu Streleţ, într-o conferinţă de presă, transmite Info-Prim Neo. „În spiritul respectului pentru prevederile regulamentare, a eticii şi drepturilor aleşilor poporului, garantate de Constituţia Republicii Moldova şi legislaţia în vigoare, chemăm toate fracţiunile parlamentare să subscrie fără ezitare iniţiativei de anulare a imunităţii deputaţilor şi, de comun acord, să elaboreze concepţia de revizuire a imunităţii judecătorilor şi procurorilor, în scopul corelări gradului de imunitate cu cel de responsabilitate în faţa legii şi a cetăţenilor”, a mai spus Valeriu Streleţ. Fracţiunea PLDM notează că, până la sfârşitul sesiunii de primăvară-vară, a rămas foarte puţin timp pentru aprobarea proiectelor legislative în cauză. Deputaţii PLDM spun că au depus o scrisori la fracţiunile parlamentare cu solicitarea de a nu tergiversa proiectele de lege care trebuie să fie aprobate în lectură finală. „Fracţiunea parlamentară a PLDM a semnat proiectul de amendament privind anularea imunităţii deputaţilor, mai fiind nevoie de cel puţin trei semnături pentru avizare la Curtea Constituţională. Spre regret, colegii din AIE fac declaraţii publice în care afirmă că procesul de adoptare a acestor reforme importante nu este unul atât de urgent”, a spus Valeriu Streleţ. Totodată, deputaţii PLDM solicită preşedintelui Parlamentului să îşi revizuiască maniera de organizare şi moderare a şedinţelor în plen. „Preşedintele Parlamentului ridiculizează iniţiativele PLDM orientate spre reglementarea ordinii, securităţii şi accesului în organul legislativ suprem. Manifestările de voluntarism şi încălcarea prevederilor regulamentare în anularea, întreruperea şi transferarea şedinţelor în plen au atins cote inadmisibile, înjosesc demnitatea aleşilor poporului şi alimentează tensiunile din societate”, a adăugat Valeriu Streleţ.