PLDM exclude orice posibilitate de dialog cu PCRM, Vlad Filat
https://www.ipn.md/ro/pldm-exclude-orice-posibilitate-de-dialog-cu-pcrm-vlad-filat-7965_986977.html
PLDM vede viitorul Republicii Moldova în refacerea Alianţei pentru Integrare Europeană în formula PLDM – PL – PDM, a declarat, luni, la un briefing de presă preşedintele PLDM, Vlad Filat. Premierul a cerut în context ca şi celelalte partide să-şi facă publică opţiunea privind formarea viitoarei coaliţii pro-europene, transmite Info-Prim Neo.
Vlad Filat a convocat briefingul pentru a cere, în numele PLDM, liderului comunist să-şi ceară public scuze în faţa deputaţilor, politicienilor şi cetăţenilor pe care i-a jignit prin declaraţiile sale. „PCRM a transmis un mesaj public care nu se încadrează nici în limita dialogului civilizat, nici în limita bunului simţ”, a subliniat Vlad Filat.
Liderul liberal-democrat a declarat că partidul său nu acceptă limbajul suburban ca parte a mesajului şi comportamentului politic. „Acest comportament exclude orice posibilitate de dialog între PLDM şi PCRM”, a afirmat preşedintele PLDM.
Vlad Filat a făcut apel către cetăţeni, îndemnându-i să-şi păstreze calmul şi să nu se lase induşi în eroare de diverse informaţii cu caracter de manipulare.
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat într-un interviu pentru cotidianul „Moscovskii Komsomoleţ” că Vlad Filat este „regele contrabandiştilor”, iar Mihai Ghimpu este „pacient la spitalul de nebuni”.