logo

PLDM desfăşoară acţiuni de caritate de Ziua Internaţională a Copiilor


https://www.ipn.md/ro/pldm-desfasoara-actiuni-de-caritate-de-ziua-internationala-a-copiilor-7965_975858.html

Partidul Liberal Democrat (PLDM) constată că situaţia copilului în Republica Moldova este una extrem de complicată. Un număr foarte mare de copii cresc în afara cadrului familiei, dar şi a preocupărilor statului, au anunţat membre ale organizaţiilor de femei şi de tineret ale PLDM la o conferinţă de presă luni, 1 iunie. Condiţiile economice, crizele sociale ciclice prin care trece Moldova au afectat în mod direct calitatea vieţii copiilor. Familia nu mai constituie un reper social puternic, iar un număr extrem de mare de copii au fost lipsiţi de afecţiunea părinţilor şi educaţie în cadrul familiei, se spune într-un comunicat distribuit la conferinţă, al cărui autor este PLDM. „Aproximativ 30% din copiii moldoveni cresc fără părinţi. Fiecare al nouălea copil din Moldova are unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă peste hotare, numărul lor total fiind de peste 100 de mii. 95 la sută din copiii aflaţi în orfelinate au părinţii în viaţă”, constată PLDM. „Este tragic să realizăm că ţara noastră s-a transformat într-un orfelinat gigantic cu “orfani sociali” ai căror părinţi şi-au motivat abandonul spunând că “le pasă de copiii lor”, a spus parlamentarul Liliana Palihovici. Drept consecinţe negative ale migraţiei asupra copilului rămas în afara familiei sunt: asumarea unor roluri grele, negarea autorităţii persoanelor sub tutela cărora se află, dorul de părinţi, agresivitatea. Aceşti copii devin tupeişti, rebeli şi violenţi, iar ca soluţie pentru situaţia în care se află tot mai mulţi copii apelează la suicid, au menţionat doamnele din PLDM. PLDM face apel la toţi factorii sociali: familia, şcoala, biserica –să intervină pentru a rezolva problema excluderii sociale, dar şi pentru a reda speranţa continuităţii şi prosperităţii societăţii moldoveneşti. Partidul Liberal Democrat a lansat cu ocazia Zilei Mondiale a Copiilor acţiunea de caritate „Viitorul e lângă tine! Implică-te!”. Aceasta are ca scop ajutorarea copiilor aflaţi în dificultate şi presupune o activitate de lungă durată. Aproximativ 30 de familii vulnerabile din 6 localităţi din suburbiile Chişinăului primesc luni de la deputaţii PLDM jucării şi rechizite şcolare, colectate de Organizaţia de Tineret a PLDM. Acesta este doar începutul unei campanii mai ample, de acumulare de ajutoare, derulată de tineretul liberal democrat, pentru copiii aflaţi în dificultate. Pe parcursul lunilor de vară la sediile teritoriale ale PLDM vor fi acumulate ajutoare necesare copiilor nevoiaşi în procesul de şcolarizare. În perioada 1-5 iunie, în 15 localităţi rurale din raioanele Teleneşti, Orhei, Rezina, Hânceşti şi Nisporeni va fi prezentat spectacolul pentru copii „Marionetele vesele”.