PLDM depăşeşte PCRM la capitolul încrederea populaţiei, sondaj
https://www.ipn.md/ro/pldm-depaseste-pcrm-la-capitolul-increderea-populatiei-sondaj-7965_984718.html
Partidul Liberal Democrat din Moldova a depăşit Partidul Comuniştilor în ceea ce priveşte nivelul de încredere din partea populaţiei, potrivit barometrului socio-politic făcut public de IMAS pe 23 august 2010, transmite Info-Prim Neo.
Cu 42%, liberal democraţii sunt la 7 procente distanţă de Partidul Democrat a lui Marian Lupu şi de PCRM, ambele având 35%. PCRM se află la aceeaşi cotă de încredere ca şi în aprilie. Stagnează şi Partidul Liberal, cu 30%, şi Alianţa Moldova Noastră, cu 16% a nivelului de încredere. Lista este încheiată de PSD, cu 5%, şi Partidul Umanist, cu un nivel de încredere de 3%.
Potrivit sondajului, Biserica rămâne instituţia în care populaţia Republicii Moldova are cea mai mare încredere, fiind urmată de Armată, instituţia primăriei, mass-media şi Guvern. După cum a declarat managerul general IMAS Chişinău Doru Petruţi, din aprilie şi până în august, a crescut încrederea în principalele instituţii ale statului: Parlament, Guvern şi Preşedinţie.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 2012 persoane din 1096 localităţi din Republica Moldova, cu o marjă de eroare de +- 2,2%.