logo

PLDM acuză PDM de presiuni asupra autorităților locale


https://www.ipn.md/ro/pldm-acuza-pdm-de-presiuni-asupra-autoritatilor-locale-7965_1040672.html

Membrii Partidului Liberal Democrat acuză Partidul Democrat că face presiuni asupra autorităților publice locale, inclusiv prin politizarea acordării finanțelor publice pentru proiectele din localități. Într-o conferință de presă la IPN, conducerea PLDM a prezentat mai multe cazuri în care primari, membri de partid, sunt intimidați și presați să părăsească formațiunea liberal-democrată și să treacă la PDM.

Președintele PLDM, Viorel Cibotaru, a declarat că formațiunea își exprimă îngrijorarea în legătură cu distrugerea administrației publice locale de către Partidul de Democrat. În opinia sa, misiunea Parlamentului European, care urmează să sosească la Chișinău în zilele următoare, va avea posibilitatea să se documenteze din prima sursă cu privire la cazurile de intimidare a primarilor. Potrivit liderului PLDM, preocuparea vine și în contextul alegerilor noi din 20 mai din municipiul Chișinău, Bălți și alte localități, prin care se intră „într-un proces de descompunere a administrației publice locale și de subjugare a autorităților publice locale, alese în 2015 pe listele unor partide, Partidului Democrat”.

Prezent la conferință, primarul de Cimișlia, Gheorghe Răileanu, a declarat că pe 1 februarie, de Ziua autonomiei locale, premierul a menționat cifra de 600 de primari ai Partidului Democrat. Această cifră este practic dublă în comparație cu numărul primarilor aleși în 2015 pe listele PDM. În opinia sa, aceasta înseamnă că, prin diferite metode, mulți primari au fost fie forțați, fie ademeniți să treacă la PDM. Și nu este vorba doar de primari liberal-democrați. Potrivit lui Gheorghe Răileanu, primarii fie sunt intimidați cu dosare penale care le sunt intentate, fie sunt ademeniți cu bani oferiți pentru localitate. Edilul s-a referit la programul de reabilitare a drumurilor, spunând că, în timp ce unele localități au primit chiar și patru milioane, altele nu au primit niciun leu.

Purtătorul de cuvânt al PLDM, Ion Terguță, s-a referit la cazul primarului satului Hansca din raionul Ialoveni, Elena Moșneguțu. Potrivit lui, edila a fost pusă în fața faptului că, dacă își dorește un drum în localitatea pe care o administrează, trebuie să plece din PLDM. Ca bonus, i s-a făcut oferta de a construi un teren de joacă cu sprijinul fundației patronate de către liderul PDM. Ion Terguță a spus că o situație similară este și în satul Șerpeni din raionul Anenii Noi, unde primarul este în proces de părăsire a Partidului Liberal Democrat exact din aceleași motive.

Purtătorul de cuvânt s-a referit și la cazul primarului din Dereneu, raionul Călărași, Elena Oaserele, care se confruntă cu presiuni enorme. Ion Terguță  a mai spus că localnicii sunt terorizați de către poliție, care le blochează accesul la biserica din sat, care, în august anul trecut, a aderat la Mitropolia Basarabiei. Primarul și preotul au prezentat la partid un dosar voluminos, care conține și cereri din partea localnicilor, care își doresc ca biserica din localitate să facă parte din Mitropolia Basarabiei și parohul să rămână același. În opinia sa, aceasta este o chestiune strict religioasă, iar forțele de ordine nu ar trebui să intervină.

Un alt caz la care s-a făcut referire este cel al primarului de Ghelăuza, raionul Strășeni, Nicoleta Malai, arestată într-un dosar inițiat pentru trucarea licitațiilor. Potrivit lui Ion Terguță, deși nu este din PLDM, formațiunea a luat poziție întrucât modul în care este tratată Nicoleta Malai este inacceptabil. Aceasta a fost obligată să se prezinte în instanță pentru a se decide prelungirea sau anularea măsurii de arest preventiv – arest la domiciliu. În același timp dânsa avea o citație să se prezinte în biroul procurorului, în aceeași zi și la aceeași oră. Nicoleta Malai a decis să meargă în instanță pentru a dovedi că nu se eschivează. Judecătorul a decis că dânsa trebuia să meargă la procuror, iar ca urmare i-a fost aplicat arestul în izolatorul CNA. Potrivit lui Ion Terguță, problema este în modul în care oamenii sunt plasați în arest. Cel mai probabil, Nicoleta Malai ar prezenta interes din punct de vedere electoral pentru partidul de guvernământ. Iar pentru a o convinge să treacă la PDM se folosesc astfel de metode.

PLDM face apel către toți primarii și consilierii locali să facă publice cazurile de intimidări și să lupte pentru democrație. Formațiunea cheamă la opunere în fața tentativelor partidului de guvernământ de a controla toate autoritățile locale din Republica Moldova.