Partidul Liberal Democrat a lansat invitaţia la negocieri către Partidul Democrat, Partidul Liberal şi către colegii din grupul Leancă. Cel mai probabil, întrunirea va avea loc în în această după-amiază, 14 decembrie.
Liderul PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat pentru IPN că i-a telefonat, ieri, pe liderii PL şi PDM pentru a le lansa invitaţia la negocieri, însă a reuşit să ia legătura doar cu liberalul Mihai Ghimpu. Totodată, astăzi au fost transmise invitaţii în scris către toate cele trei părţi negociatoare – PDM, PL şi grupul Leancă. Drept răspuns, democraţii au declarat că sunt disponibili doar după ora 16.00. Valeriu Streleţ a menţionat că în aceste condiţii, părţile urmează să convină ora şi locul într ele, întrucât PLDM este disponibil pentru negocieri oricând.
Partidul Liberal Democrat a decis duminică, 13 decembrie, la şedinţa Consiliului Politic Naţional, că va participa la negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi învestirea guvernului, însă cere îndeplinirea obiectivelor pe care le-a înaintat anterior. Printre acestea se numără scoaterea instituţiilor independente din captivitatea politică şi partinică, înaintarea unui prim-ministru care să nu aibă apartenenţă de partid, dar şi resetarea guvernării.