logo

Platforma DA cere să fie permis comerțul stradal cu legume și pomușoare de sezon


https://www.ipn.md/ro/platforma-da-cere-sa-fie-permis-comertul-stradal-cu-7965_1072656.html

Partidul Platforma Demnitate și Adevăr s-a adresat Guvernului și Comisiei pentru Situații Excepționale cu solicitarea să oblige unitățile comerciale care vând produse alimentare să comercializeze, în perioada stării de urgență, legume și pomușoare de sezon, cu asigurarea prezenței pe rafturi a cel puțin 50% mărfuri autohtone, transmite IPN.

Vicepreședintele formațiunii, Alexandru Slusari, a declarat, la un briefing de presă,
că e necesar să fie permis comerțul stradal cu produse de sezon, în anumite perioade de timp, cu respectarea tuturor normelor sanitare, în baza certificatelor de la Primărie ce atestă provenința producției.

O altă solicitare a Platformei DA este să fie permis comerțul cu legume și pomușoare de sezon la locul plantației.

Formațiunea solicită ca aceste măsuri să fie luate urgent, dat fiind riscul sporit de insolvență a miilor de fermieri care obțin venituri principale de la creșterea și comercializarea producției de sezon.

În contextul situației epidemiologice provocate de răspândirea COVID-19, precum și în contextul stării de urgență în Republica Moldova, toate piețele, unde producătorii agricoli mici își distribuiau produsele agricole, și-au sistat activitatea.