Consiliului Politic Național al Platformei Demnitate și Adevăr (PDA) a aprobat lista electorală a formațiunii pentru alegerile anticipate din 11 iulie 2021, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, principiile în baza cărora au fost aleși candidații Platformei DA pentru a o reprezenta în viitorul Parlament au fost: meritocrația, profesionalismul, integritatea, implicarea în lupta împotriva corupției și capacitatea de a munci în beneficiul oamenilor, pentru o țară în care să vrei să trăiești.
„Platforma DA a manifestat o atitudine extrem de serioasă în cadrul acestui proces și nu s-a grăbit să prezinte lista electorală înainte de a o fi discutat la toate nivelele și oferind timp suficient tuturor membrilor formațiunii să se expună pe marginea ofertei electorale a Platformei DA”, se mai arată în comunicat.
Președintele Platformei DA Andrei Năstase, a remarcat prestația excelentă a deputaților Platformei DA în legislatura care își încheie activitatea și faptul că toate proiectele înregistrate în Parlament de fracțiunea Platformei DA vor fi continuate, promovate în mandatul viitor.
Contactat de IPN, vicepreședintele Platformei DA, Dinu Plîngău, a declarat că, deocamdată, formațiunea a decis să nu facă publică lista electorală pentru alegerile anticipate din 11 iulie 2021, până nu o va depune, împreună cu setul de documente pentru înregistrare la Comisia Electorală Centrală. Depunerea actelor la CEC va avea loc, cel mai probabil, astăzi.
După depunerea listelor electorale ale formațiunii la CEC și înregistrarea acesteia, Platforma DA își va lansa campania.