Plata pentru energia electrică consumată la lift şi iluminarea scărilor va fi inclusă în facturile de plată pentru consumul de electricitate în apartamente
https://www.ipn.md/ro/plata-pentru-energia-electrica-consumata-la-lift-si-iluminarea-scarilor-7967_959052.html
Primăria municipiului Chişinău examinează împreună cu Guvernul posibilitatea includerii cheltuielilor pentru consumul de energie electrică la funcţionarea ascensoarelor şi iluminarea scărilor din blocurile de locuit în facturile de plată a energiei electrice pentru fiecare apartament în parte.
Primarul general interimar, Vasile Ursu, a declarat în cadrul şedinţei operative de la Primărie că modificările sunt necesare pentru schimbarea atitudinii locatarilor, care nu achită aceste servicii. Deşi în prezent plăţile curente pentru funcţionarea lifturilor şi iluminarea scărilor se achită în jur de 90 la sută, Vasile Ursu a menţionat că “Union Fenosa” atenţionează asupra datoriilor istorice mari.
În opinia primarului, noile reguli vor determina locatarii să stabilească necesarul de becuri pentru iluminarea scărilor şi chiar amplasarea mai judicioasă a acestora pentru a economisi, dar şi a beneficia din plin de acest serviciu.
Compania „Union Fenosa” urmează să monteze la fiecare bloc contoare pentru ascensoare şi scări în mod separat, a spus Ursu. El a precizat că montarea contoarelor este solicitată de populaţia care achită conştiincios serviciile. Noua modalitate de evidenţă corespunde şi intenţiilor autorităţilor locale de a stopa practicile anumitor gestionari ai fondului locativ de facturare majorată a consumului de energie electrică, în detrimentul locatarilor şi în interese meschine, consideră primarul.
În cazul în care, nici după aplicarea noilor reguli, beneficiarii nu vor achita cheltuielile pentru lift şi pentru iluminarea scărilor, furnizorul va fi în drept să deconecteze apartamentele răuplatnice de la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, a mai spus Vasile Ursu.
Info-Prim Neo precizează că, la moment, gestionarii fondului locativ ( APLP, ÎMGFL şi CCL) datorează furnizorului de energie electrică circa 18,5 milioane lei facturaţi pentru consumul de energie electrică în spaţiile comune (pentru iluminarea scărilor şi funcţionarea ascensoarelor) din blocurile locative.