Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului R. Moldova – NATO: aniversare incertă. Analiză după Andrei Popov

Pe data de 4 iulie, la Bruxelles, a avut loc reuniunea Consiliului Nord-Atlantic NATO, la care a fost discutat progresul în implementarea de către R. Moldova a Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) în baza raportului Misiunii NATO de evaluare din luna martie. [Punct de vedere oficial] Conform unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), Andrei Stratan, a prezentat o informaţie privind evoluţiile în implementarea IPAP şi priorităţile în procesul de reformare a sectorului de securitate şi apărare. La fel, au fost scoase în evidenţă domeniile în care este nevoie de sprijinul continuu al Alianţei. Potrivit sursei citate, reprezentanţii ţărilor aliate au dat o apreciere pozitivă mecanismelor instituţionale pe care Moldova le-a creat pentru implementarea IPAP şi eforturilor depuse în acest sens. Totodată, Republica Moldova a fost încurajată să finalizeze procesul creării bazei politico-juridice pentru reformarea sectorului de securitate şi apărare, aceasta constituind unul din elementele cheie pentru implementarea cu succes a prevederilor IPAP. [Citire printre rânduri cu retrospective] Ca şi în alte cazuri, analistul politic, Andrei Popov, a încercat să citească printre rânduri sursele oficiale şi să umple cu impresii şi date proprii insuficienţa de informaţie la această temă importantă pentru societatea moldovenească. Analistul constată că reuniunea de la Bruxelles a avut loc exact la un an de la aprobarea IPAP, care a reprezentat un moment de revigorare a relaţiilor R. Moldova cu NATO. Cotitura, de fapt, s-a produs în iunie 2005 când, in ajunul votului din Parlament privind apelurile si declaraţia privind Transnsitria, Presedintele Voronin s-a întâlnit la NATO cu Secretarul General Scheffer şi a anunţat intenţia Moldovei de a elabora un Plan Individual. Decizia respectivă a fost una pozitivă şi binevenită, dar adoptarea ei a venit cu o întarziere de cel puţin 2 ani, consideră analistul, în condiţiile când acest nou cadru superior de colaborare dintre Alianţă si ţările partnere a fost anunţat încă la Summitul de la Praga din 2002. Dupa interesul iniţial manifestat de conducerea ţării, chiar la începutul negocierilor cu Rusia, în mai 2003, pe marginea a ceea ce urma să devină cunoscut ca „Memorandumul Kozak”, Presedintele Voronin a impus un adevarat embargou la acest subiect: nici un fel de discuţii despre IPAP, fără aprobarea expresă a tezelor de catre Presedenţie. La părerea lui Popov, motivul era evident: „să nu i se dea Rusiei argumente pentru a crede că nu am fi prieteni, altminteri nu ne ajută să soluţionăm conflictul”. Între timp, alte tări nu şi-au făcut asemenea griji şi au reuşit să semneze planurile individuale cu mult îanintea Moldovei. Şi nu doar Georgia, care, cu privirea fixata pe obiectivul NATO, imediat a acceptat ideea şi deja la sfârşitul lui 2004 avea semnat un document ambiţios, sau alt partener de GUAM - Azerbaijan. Înaintea Moldovei au semnat Planuri individuale şi Armenia, în 2005, şi Kazahstan, prin ianuarie-februarie 2006. [Impresii intermediare] Oricum, la momentul respectiv, decizia Moldovei de a elabora acest Plan a fost prezentata de oficialităţi şi presa drept una aproape revoluţionară. După ce, în iunie 2005, Moldova şi-a declarat interesul pentru Plan, se părea că ea este în pragul unei noi pagini în politica externă, când nu se va mai uita la fiecare pas peste umăr gandinu-e cum să nu supere Rusia şi cum vor fi intereptate la Moscova şi Tiraspol până şi cele mai inocente decizii (în cazul IPAP-ului un considerent major ţinea şi de reacţia aripei ortodoxe din cadrul PCRM). În anul ce a urmat, experţii, în primul rând cei de la Ministerele de Externe şi Apărării, au reuşit cu susţinerea specialiştilor de la NATO şi în baza unui mandat politic de la Preşedintele Voronin, să elaboreze un document bun. În iulie 2005, Andrei Popov a contribuit la elaborarea unei analize publicate de Institutul East-West cu un titlu şi subtitlu grăitor: “Dezvoltarea relaţiilor cu NATO – O şansă pentru o reformă reală a a Forţelor Armate a Moldovei “ ("Upgrading Relations with NATO - A Chance for a Real Reform of the Moldovan Armed Forces") şi "Şansele IPAP-ului", pe care o finaliza cu urmatoarea frază: „Cu toate acestea, IPAP-ul ar putea doar complementa şi nicidecum substitui eforturile susţinute pe care trebuie să le depună Moldova în lunile ce vor urma pentru a decide nivelul exact al angajamentelor şi profunzimea până la care ea este pregatită să lase NATO să o asiste". Despre ceea ce s-a întâmplat în realitate, analistul judecă după aprecierile făcute, într-o discuţie privată, la jumătate de an de la aprobarea IPAP, de către un expert NATO, pe care îl califică drept „unul dintre cei mai buni” în domeniul analizat: a) Contează însuşi faptul dacă Moldova poate face distincţia dintre angajamente declarative şi acţiuni (“or, nu este un plan Individual al declaraţiilor de Intenţii ci chiar unul de Acţiuni; si Nu Noi vi le-am impus, ci Voi ne-aţi asigurat în repetate rânduri că sunteţi interesaţi, aveti nevoie de ele şi sunteţi capabili să le realizaţi”); b) Multe depind de existenţa unei voinţe politice de a realiza IPAP-ul: „Aţi semnat documentul, dar înca nu aţi făcut nici un fel de schimbări care ar demonstra că sunteţi hotărâţi să-l şi realizaţi”. Nu au fost întreprinse acţiuni nici în ce priveşte alocarea resurselor necesare (şi nu e vorba de sume foarte mari), nici în ce priveşte consolidarea resurselor umane. Una e să scrii documentul „cu trei oameni în cruce”, alta e să creezi o echipă interministerială care ar coordona şi asigura implementarea Planului. Evident că este nevoie de mai mulţi oameni care să se ocupe de el, în primul rând la Externe şi Apărare. La jumătate de an de implementare acestea erau doar nişte prime impresii personale. [Constatări de aniversare] Impresiile şi-au găsit confirmare şi la prima aniversare a Planului, susţine analistul Andrei Popov. Dupa un avânt ambiţios şi asigurări date că inţelegem ce înseamnă angajamentele de reforme pe care ni le-am asumat, au început să vină din nou semnale confuze, care au făcut ca astazi să se creadă despre noi la NATO că nu suntem seriosi, că nu ştim ce vrem, că nu putem face elementar distincţia dintre intenţii de reformă şi reforme. Şi mai grav este că R. Moldova nu are voinţă politică să implementeze IPAP-ul. Se crează impresia că Planul a devenit pentru Chişinăul oficial aproape o povară, care doar încurcă în dialogul fructuos cu Rusia pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Comitetele de lucru specializate pe diverse aspecte ale reformei practic nu se întrunesc, personalul responsabil de implementarea prevederilor IPAP-ului în direcţiile specializate ale MAEIE şi MAP nu a fost suplimentat, iar la Misiunea R. Moldova de la Brussels nu a fost trimis până acum un reprezentant militar. Este un detaliu, dar care constituie un semnal cât se poate de clar pentru NATO pe cât de serios îi pasă Moldovei de acest plan.