logo

Plan european de creștere economică pentru Moldova. Se vor investi 1,8 mlrd euro


https://www.ipn.md/ro/plan-european-de-crestere-economica-pentru-moldova-se-vor-7965_1107934.html

În următorii trei ani, în economia Republicii Moldova vor fi investiți 1,8 miliarde de euro. Este vorba despre Planul european de creștere economică pentru Republica Moldova, anunțat joi la Chișinău de către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Documentul este axat pe reformele pe care țara trebuie să le implementeze și pe alinierea la standardele Uniunii Europene, transmite IPN.

Șefa Comisiei Europene s-a referit la integrarea economică, subliniind că economia Moldovei și piața unică UE trebuie să se apropie mai mult, începând de pe acum, înainte de aderarea la UE. „Aveți un plan economic foarte ambițios pentru Republica Moldova și Uniunea Europeană va sprijini acest plan. Noi credem că putem să vă ajutăm să dublați dimensiunile economiei dumneavoastră timp de 10 ani, ceea ce va însemna mai multe locuri de muncă și o calitate mai bună a vieții moldovenilor”, a declarat Ursula von der Leyen în cadrul briefingului de presă, susținut împreună cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Potrivit președintei Comisiei Europene, sprijinul european se axează pe câțiva piloni. „În primul rând vom investi 1,8 miliarde de euro în economia Republicii Moldova în următorii trei ani și vom concentra aceste investiții pe domenii care vor genera creștere economică și servicii publice. Deja avem mai multe proiecte în așteptare. Vom renova școli, de exemplu, vom construi două spitale noi – în Bălți și Cahul. Vom investi în mai multe conexiuni ale țării dumneavoastră cu țările vecine, cum ar fi, de exemplu, drumul Chișinău-Iași-Odesa, vom construi poduri peste Prut, vom investi în rețeaua energetică cu linii de electricitate care vă vor conecta la rețeaua europeană”, a precizat Ursula von der Leyen.

În plus, Uniunea Europeană va susține accederea companiilor moldovenești pe piața unică. „De exemplu, veți avea acces la aria de plăți unice, ceea ce va permite transferuri de bani mult mai securizate și mult mai rapide, cu taxe minimale. Acesta este un beneficiu clar pentru afaceri. De asemenea, va oferi mai multe oportunități pentru sectorul întreprinderilor mici și mijlocii. În același timp sprijin și eforturile de reforme, pe care vă propuneți să le implementați pentru a moderniza economia, să îmbunătăți mediul de afaceri”, a mai spus președinta Comisiei Europene.

Președinta Maia Sandu a mulțumit pentru acest ajutor consistent, simbolic denumit Planul de creștere economică pentru Republica Moldova. „Nu este doar un program de investiții, dar este și un simbol al încrederii Uniunii Europene în potențialul nostru de transformare și de dezvoltare. Acest plan de creștere ne va ajuta să construim o economie puternică, care să ofere locuri de muncă bine plătite acasă, care să ne permită să ne dezvoltăm localitățile și țara. Și sunt sigură că, împreună cu dumneavoastră și noua Comisie pe care o conduceți, vom avea și mai multe realizări, avansând pe calea aderării a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a mai declarat șefa statului.

Republica Moldova este ultima țară care beneficiază de un asemenea Plan, după Balcani și Ucraina. Documentul a fost negociat timp de mai bine de jumătate de ani.