logo

Plafonarea taxelor locale a fost declarată neconstituţională


https://www.ipn.md/ro/plafonarea-taxelor-locale-a-fost-declarata-neconstitutionala-7967_1010545.html

Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile privind plafonarea taxelor locale. Curtea s-a pronunţat marţi, 28 ianuarie, la acest subiect, ca urmare a unei sesizări a deputaţilor liberali, transmite IPN.

În timpul deliberărilor, unul dintre autorii sesizării, deputatul Valeriu Munteanu, a precizat că, până la plafonare, cel mai mare magazin din capitală plătea taxe de peste un milion de lei. După plafonare, acest agent economic trebuia să achite doar 18 mii de lei, la fel ca şi cei care aveau câte o singură tarabă. Potrivit deputatului, plafonarea taxelor  ar fi prejudiciat bugetele locale cu sume, potrivit estimărilor, între câteva mii de lei şi zeci de milioane.

Viceministrul finanţelor, Victor Barbăneagră, a declarat presei, după decizia Curţii Constituţionale, că o plafonare a taxelor este oricum necesară, pentru a asigura echitatea între agenţii economici şi pentru a evita abuzurile reprezentanţilor autorităţilor locale.

Prevederile privind plafonarea taxelor locale au fost introduse în politica bugetar-fiscală ca şi amendament pentru lectura a doua, fără ca Guvernul să dea un aviz. Acestea au fost votate de majoritatea parlamentară la 23 decembrie.

Ulterior, mai mulţi primari şi reprezentanţi ai autorităţilor locale au spus că aceste prevederi le prejudiciază bugetele, deja aprobate de către consiliile locale. Pe de altă parte, un grup de oameni de afaceri s-au expus pentru păstrarea plafoanelor la stabilirea taxelor locale, motivând că aceasta i-ar proteja de abuzurile primarilor şi consilierilor care îşi promovează propriile interese.