PL se lansează în campanie la cetatea Soroca
https://www.ipn.md/ro/pl-se-lanseaza-in-campanie-la-cetatea-soroca-7965_985883.html
Partidul Liberal se va lansa în campanie duminică, 24 octombrie, la cetatea Soroca, a anunţat preşedintele PL, Mihai Ghimpu, în cadrul unei conferinţe de presă cu ocazia aderării formaţiunii la Partidul European Liberal, Democrat şi Reformator (ELDR Party), transmite Info-Prim Neo.
Liderul liberal, preşedinte interimar al Republicii Moldova, a spus că, pentru moment, nu poate să ofere mai multe detalii cu privire la programul electoral al partidului, dar a precizat că priorităţile PL sunt politicile sociale pentru eradicarea sărăciei şi libertatea economică şi a individului. Mihai Ghimpu a subliniat că există o diferenţă mare între nivelul de trai la ţară şi la oraş.
Între 13-15 octombrie, PL a devenit membru cu drepturi depline a ELDR, care este al treilea grup parlamentar din Parlamentul European, după cel al popularilor şi socialiştilor, a menţionat vicepreşedintele PL, Corina Fusu.
Din ELDR mai face parte şi AMN. PPCD este membru al Partidului Popular European, iar PLDM are statut de observator în cadrul aceluiaşi partid. PDM este membru al Internaţionalei Socialiste.