logo

PL s-a lansat în campania electorală pe malul Prutului


https://www.ipn.md/ro/pl-s-a-lansat-in-campania-electorala-pe-malul-prutului-7965_1046803.html

Partidul Liberal s-a lansat în campania electorală pentru alegerile din 24 februarie în cadrul unui eveniment organizat duminică, 3 februarie, pe malul Prutului, în satul Frăsinești, raionul Ungheni. Evenimentul a debutat cu melodii patriotice interpretate de ansamblul „Ștefan-Vodă”, dar și cu intonarea imnului României, „Deșteaptă-te române”, transmite IPN.

„Suntem acum într-un moment de răscruce, așa cum a fost și în 1989, atunci când am dat jos regimul comunist, așa cum am făcut în 2009, când am dat jos regimul lui Voronin, iar acum riscăm să ne prăbușim într-o dictatură feroce, de tip medieval. De aceea, începând cu aceste alegeri parlamentare trebuie să facem în așa fel ca în Parlament să avem cât mai mulți unioniști, unioniști sinceri și consecvenți, ca să depășim numărul de 50 de deputați în Parlament, pentru a vota Unirea, la fel cum au votat-o deputații Sfatului Țării în 1918”, a menționat liderul PL, Dorin Chirtoacă.

La final, participanții la eveniment s-au unit într-o Horă a Unirii, pe malul Prutului.

Formațiunea politică menționează că luptă pentru unire – idealul neamului românesc. Potrivit PL, unirea înseamnă salarii și pensii de la 500 de euro în sus, prețuri mai mici, servicii medicale și sociale de calitate. Liberalii mai spun că va fi asigurată pacea, securitatea și bunăstarea tuturor în cadrul NATO și UE. Totodată, diaspora va putea reveni acasă, lângă cei apropiați, pentru reîntregirea familiilor.

PL îndeamnă alegătorii să nu-și dea votul pentru alte partide pentru că acestea sunt „formate din grupări oligarhice care se bat între ele, pentru putere și bani. Învrăjbesc societatea, duc un război hibrid, determină plecarea oamenilor peste hotare. Au instaurat dictatura, distrug democrația și îi lipsesc pe cetățenii Republicii Moldova de o viață decentă și un viitor bun”.

Lista națională a PL include 30 de candidați. În primii zece, se regăsesc doi candidați din diaspora, Vasile Calmațui (Franța) și Valeriu Ambroci (Italia). Liderul unionist, Vlad Bilețchi, se regăsește pe numărul doi în lista națională a PL.