Partidul Liberal a înregistrat un proiect de lege pentru introducerea unei sancţiuni noi în Codul Contravenţional pentru staţionarea neregulamentară a vehiculelor. Autorii proiectului menţionează că necesitatea adoptării proiectului de lege rezultă din faptul că în ultima perioadă oraşele din Republica Moldova se confruntă cu problema parcărilor neregulamentare, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al PL, în pofida faptului că în prezent sunt aplicate sancţiuni pentru staţionarea neregulamentară a maşinilor, aceste măsură nu rezolvă problema existentă. Sunt cazuri frecvente când vehiculele sunt parcate pe gazon, spaţiile verzi amenajate şi chiar pe trotuar în locuri interzise şi creează impedimente pietonilor.
Deputaţii PL propun ca proiectul de lege să includă în Codul Contravenţional o sancţiune nouă – ,,Evacuarea vehiculelor staţionate neregulamentar”. Toate cheltuielile pentru ridicarea, transportarea şi depozitarea vehiculului staţionat neregulamentar vor fi suportate de către proprietarul maşinii.