Anunțurile publicitare puse neautorizat pe piloni, dar și în stațiile de așteptare a transportului public urmează să fie îndepărtate de către muncitorii de la Direcția generală locativ-comunală și amenajare. De asemenea, muncitorii vor salubriza teritoriile de uz comun, trotuarele și alte spații din gestiunea subdiviziunii. Acțiunile fac parte din campania de salubrizare lansată în municipiul Chișinău, transmite IPN.
Potrivit planului, acțiunile de salubrizare și amenajare a teritoriului urmează a fi încheiate până pe 26 aprilie. Direcția locativ-comunală și amenajare va asigura și salubrizarea platformelor de colectare a deșeurilor menajere. De asemenea, va monitoriza lucrările de salubrizare și amenajare a terenurilor aferente blocurilor de locuit, inclusiv a locurilor de joacă pentru copii și a terenurilor de sport.
Totodată, Direcția generală transport public și căi de comunicație va asigura salubrizarea străzilor și a pasajelor subterane, dar și spălarea și vopsirea balustradelor, podurilor și a parapetelor de protecție de pe străzi.
Tot în această perioadă vor fi salubrizate și amenajate toate curțile și terenurile aferente grădinițelor, școlilor și instituțiilor medicale din municipiu. Preturile de sector vor lichida gunoiștile neautorizate și vor curăța albiile bazinelor acvatice și a râulețelor din municipiu, inclusiv râulețele Durlești, Valea Gâștei, Holbacica, Țiganca, Malina Mică, Valea Trandafirilor, Ciocana și Muncești.
La rândul lor, responsabilii de la Asociația de gospodărire a spațiilor verzi vor efectua lucrări de curățare în parcuri, scuaruri, alei și spațiile verzi din Chișinău și vor repara mobilierul urban. De asemenea, vor fi tăiați arborii avariați, iar în locul lor vor fi plantați alții.