logo

Pică sau nu, liceenii în mare contestă rezultatele la BAC


https://www.ipn.md/ro/pica-sau-nu-liceenii-in-mare-contesta-rezultatele-la-bac-7967_976474.html

Numărul absolvenţilor care au contestat rezultatele examenelor de bacalaureat este mai mare decât în anii precedenţi, a anunţat luni, 6 iulie, la şedinţa operativă de la Primăria Chişinău şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport (DGETS), Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb. „Chiar dacă în timpul anului şcolar elevii au avut note mai mici, acum îşi doresc mai mult, şi contestă chiar şi note de 8 sau 9”, a spus aceasta, citată de Info-Prim Neo. „Totodată, sunt contestate şi notele negative. De aceea, nu avem numărul exact al celor care au picat examenul de bacalaureat”, a spus şefa DGETS, precizând că date exacte despre numărul contestaţiilor vor fi făcute publice mai târziu. La 1 iulie a început sesiunea suplimentară la BAC şi examenele de absolvire a şcolii medii generale. Sesiunea suplimentară este organizată pentru absolvenţii care, din motive de boală sau alte motive obiective, documentate corespunzător, nu au fost prezenţi la sesiunea ordinară. În total, este vorba de 42 de candidaţi pentru diploma de bacalaureat şi 18 absolvenţi ai şcolilor medii de cultură generală, inclusiv 21 şi, respectiv, 11 elevi din capitală. Ultimul examen general va avea loc pe 10 iulie. La 13 iulie absolvenţii liceelor alolingve vor susţine proba la limba în care îşi fac studiile (găgăuză, ucraineană sau bulgară).