logo

Piaţa valutară a înregistrat în august un rulaj de peste 390 milioane USD


https://www.ipn.md/ro/piata-valutara-a-inregistrat-in-august-un-rulaj-de-peste-390-milioane-usd-7966_961326.html

Piaţa valutară internă a înregistrat, în luna august, un rulaj în mărime de 390,5 mil. USD, în creştere cu aproape 23 mil. USD faţă de luna anterioară. Creşterea a fost determinată, în special, de avansul operaţiunilor cu euro (exprimate în USD), care s-au cifrat, în ultima lună de vară, la 91,91 mil. USD, faţă de 75,86 mil. în luna iulie. Rulajul zilnic pe piaţa valutară a fost în august în mărime de 17,75 mil. USD. Cea mai mare cotă pe piaţa valutară, tradiţional, o are dolarul american – 71,33%, urmat de moneda unică europeană – 23,54% şi rubla rusească – 3,57%. Celelalte valute tranzacţionate pe piaţa internă deţin cote de până la un procent. În luna august, pe piaţa valutară a fost prezentă şi Banca Naţională, care a cumpărat aproape 5 mil. USD. Aceşti bani sunt utilizaţi în special pentru completarea rezervelor valutare, care la finele lunii august erau în mărime de 640,74 mil. USD.