logo

Petru Macovei: Dacă va fi ales un preşedinte onest, atunci el poate face schimbarea în bine


https://www.ipn.md/ro/petru-macovei-daca-va-fi-ales-un-presedinte-onest-atunci-7978_1029950.html

Dacă la alegerile din octombrie 2016 va fi ales un preşedinte onest, atunci el poate face schimbarea în bine în Republica Moldova. Şeful statului va avea girul societăţii şi ar putea să se opună tentativelor de mituire, să refuze să promulge anumite legi, poate schimba anumiţi miniştri. Apreciarea a fost făcută de directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, în cadrul dezbaterii publice electorale „Trăsăturile specifice ale prezidenţialelor-2016: viziunea ONG şi a experţilor”, care face parte din seria de dezbateri publice electorale „Ce fel de preşedinte caută societatea? De care societate are nevoie preşedintele?”, desfăşurate de Agenţia de presă IPN.

Potrivit lui Petru Macovei, Moldova are nevoie de un om care va putea spune poporului adevărul şi se va putea opune oligarhizării sistemului politic din ţară. „Chiar şi în condiţiile Constituţiei noastre, preşedintele Republicii Moldova poate face multe schimbări în bine în societate. Dacă va fi o persoană onestă, integră şi care nu va putea fi şantajat de către partide în condiţiile unei republici cu regim parlamentar care guvernează ţara”, a spus Petru Macovei.

În opinia expertului media, alegătorii din Moldova nu sunt obişnuiţi să-şi formuleze cereri foarte clare de la candidaţi. În plus, electoratul este neinformat pentru că nu cunoaşte care sunt atribuţiile unui preşedinte şi pe care dintre candidaţi trebuie să-l aleagă în funcţie de capacităţile acestuia de a face faţă acestor atribuţii. Totodată, sărăcia alegătorului este un factor determinant care le permite politicienilor să speculeze cu viaţa grea a societăţii.

Directorul executiv al API spune că speranţele că instituţiile media pot schimba situaţia în societate prin informare sunt deşarte. „Mas-media de acum este o oglindă strâmbă a guvernării. Trebuie să gândim cu propria substanţă cenuşie, să căutăm noi informaţia, să accesăm sursele de informaţie. Oamenii nu s-au dezobişnuit de ideea că vine un preşedinte de ţară şi hotărăşte problema lor. Oameni nu s-au obişnuit să dea ei singuri din coate, unii nu fac nimic pentru a-şi îmbunătăţi viaţa”, spune Petru Macovei.

O altă problemă în Moldova este faptul că sistemul educaţional nu a contribuit la formarea unor cetăţeni activi. În sistemul educaţional sunt mai multe probleme inclusiv pe segmentul formării unor cetăţeni cu atitudini civice, care să-şi spună opinia atunci când nu sunt de acord, să reclame atunci când dreptul lor a fost încălcat.

Petru Macovei consideră că în acest an votul alegătorilor va fi unul geopolitic. În opinia lui, cetăţenii Republicii Moldova nu trebuie să aşteaptă minunea schimbării, dar trebuie să o facă ei înşişi. „Dacă vedem că lucrurile merg prost în ţara asta, noi, alegătorii, cetăţenii, trebuie să facem minunea la urnele de vot cum au făcut-o în alte ţări oamenii, care au ieşit şi au protestat împotriva unor politicieni corupţi care nu pot să ducă ţara la un liman”, a spus Petru Macovei.

Expertul a menţionat că şi-ar dori ca în funcţia de preşedinte să acceadă o persoană cu verticalitate, integră. „ Un bărbat sau o femeie care va putea să ducă stindardul luptei reale cu corupţia. Sper că pe data de 31 octombrie noi cu toţii să ne mai dorim să rămânem în această ţară, iar unii dintre acei care sunt plecaţi să-şi dorească să revină”, a spus Petru Macovei.

Dezbaterile publice de miercuri, 28 septembrie, sunt la a 63-a ediţie şi fac parte din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, realizat de Agenţia IPN cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.