logo

Petrocub a transferat trei jucători


https://www.ipn.md/ro/petrocub-a-transferat-trei-jucatori-7979_1066562.html

Echipa Petrocub Hâncești a anunțat transferul jucătorilor Alexandru Dedov, Andrei Cojocari și Cristian Avram, transmite IPN.

Mijlocașul Alexandru Dedov, în vârstă de 29 de ani, are 53 de meciuri și trei goluri pentru naționala Moldovei. În Moldova a mai jucat pentru Dacia, Sheriff, Academia, Zimbru și Milsami. A devenit câștigător al Diviziei Naționale cu Dacia în 2011 și cu Sheriff în 2012. A câștigat un titlu și în Letonia, cu Vetspils, în 2008. În 2014 a cucerit Cupa Moldovei cu Zimbru. Ultima dată a evoluat în Azerbaidjan pentru echipa Zira, pentru care a reușit șase goluri în 33 de partide.

Mijlocașul Andrei Cojocari, în vârstă de 32 de ani, s-a transferat de la Zimbru, acolo unde și-a început cariera. În Moldova el a mai evoluat pentru formațiile Rapid Ghidighici, Dacia și Milsami. A devenit campion atât cu Dacia, cât și cu Milsami. A cucerit un titlu și în Letonia, cu Metalurgs Liepajas, în 2009. În 2007 a adus Cupa pentru Zimbru, reușind singurul gol al finalei cu Nistru Otaci. A câștigat Cupa și anul trecut, în componența Milsami. A adunat două goluri în 37 de partide pentru echipa națională.

Portarul Cristian, în vârstă de 24 de ani, a adunat 135 de meciuri până acum în Divizia Națională pentru echipele Academia, Dacia și Dinamo-Auto.