logo

Petrocub a învins-o la limită pe Codru


https://www.ipn.md/ro/petrocub-a-invins-o-la-limita-pe-codru-7979_1049017.html

Petrocub Hâncești a câștigat cu 1-0 în fața nou-promovatei Codru Lozova, în cadrul etapei a 12-a din Divizia Națională, transmite IPN.

Singurul gol a fost marcat în minutul 50 de atacantul Vadim Gulceac, care a transformat un penalty. „Din păcate, avem în continuare mai mulți jucători indisponibili. Sper să revină cât mai curând și să ne pregătim serios de Liga Europei care demarează în luna iulie”, a declarat la conferința de presă antrenorul secund al echipei Petrocub, Marcel Reșitca.

Petrocub a egalat-o la puncte pe Speranța, care a cedat pe teren propriu cu 0-1 în fața lui Dinamo-Auto. Golul victoriei a fost înscris de Maxim Mihaliov în minutul 93. Astăzi se dispută partidele Zimbru - Milsami și Sheriff - Sfîntul Gheorghe.