logo

Peter Michalko: UE va coopera cu orice Guvern în baza cadrului existent – Acordul de Asociere


https://www.ipn.md/ro/peter-michalko-ue-va-coopera-cu-orice-guvern-in-baza-8004_1048396.html

Uniunea Europeană va continua cooperarea cu noul Guvern care va reieși din actualul proces politic, în baza cadrului existent – Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și UE. De asemenea, această cooperare urmează să se bazeze pe îndeplinirea acelor condiții care au fost comunicate Republicii Moldova în anii precedenți. Declarațiile aparțin șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, care a menționat într-un interviu pentru IPN că UE are așteptări de la partenerii din viitorul Guvern că aceștia vor face tot pentru a atinge progrese în implementarea Acordului de Asociere, prevederile căruia au menirea să facă viața cetățenilor din Moldova mai bună.

Ambasadorul a declarat că Uniunea Europeană a urmărit cu mare atenție evoluțiile de până la alegerile parlamentare din februarie, a urmărit ziua scrutinului și urmărește și perioada de după anunțarea rezultatelor. Oficialul consideră că este important să spunem că alegerile au arătat voința poporului, însă acestea au avut loc cu probleme destul de semnificative. Potrivit lui Peter Michalko, acesta a fost un risc văzut de dinaintea scrutinului, odată cu schimbarea sistemului electoral contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR. Și la acest subiect UE s-a exprimat destul de clar. În opinia sa, este important ca aceste probleme care au fost evidențiate în legătură cu alegerile, să nu fie repetate în viitor.

Șeful Delegației UE consideră important ca acum politicienii aleși, care au primit încrederea poporului, să ia deciziile prin care vor implementa așteptările cetățenilor. „Țin să subliniez în această privință că relațiile între Uniunea Europeană și Republica Moldova, care se bazează pe Acordul de Asociere, și în acest an este marcată a cincea aniversare de la semnarea lui, sunt cu fiecare an din ce în ce mai strânse și mai puternice. Și este important acum ca din partea tuturor forțelor politice din Moldova, această bază a relațiilor și acest cadru să fie privit ca unul potrivit și care să rămână și pentru viitor”, a notat ambasadorul.

Oficialul european a menționat că statul de drept și justiția trebuie să reprezinte o prioritate și așteptarea este ca noua majoritate de guvernare să fie formată în mod standard și transparent, cu respectarea voinței alegătorilor, dar nu prin metode care ar genera riscuri sau suspiciuni de corupere sau de folosirea justiției selective. Potrivit lui, cooperarea cu noul Guvern se va baza pe cadrul existent, precum și cu accent pe acele condiții care au fost comunicate Republicii Moldova anterior. Acestea țin de procesul de implementare a reformelor, de continuarea Agendei de Asociere, dar și de precondițiile politice care au fost introduse inclusiv în Memorandumul privind asistența macro-financiară. Ele se referă la procesul democratic, standardele statului de drept, sistemul politic multipartid, pluralist, libertatea mass-mediei etc.