Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, susține că semnalul care este dat societății și care este observat în interiorul Procuraturii este foarte îngrijorător. În particular, el s-a referit la arestarea fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. Potrivit oficialului european, este foarte important ca cercetările care au început să fie continuate, inclusiv cele care au fost inițiate de Viorel Morari, transmite IPN.
Ambasadorul consideră îngrijorătoare semnalele potrivit cărora anumite investigații sunt blocate, iar unii procurori care în trecut au participat în fenomene negative sunt repuși în funcții și ajung din nou acolo de unde pot controla inclusiv dosarele deschise împotriva lor. Potrivit lui, acest lucru nu oferă garanții că investigațiile vor continua.
„Dacă se vor confirma informațiile că mapele cu dosarele ar putea să dispară, că acele persoane care erau sub urmărire participă în audite și controale, trebuie să fie îngrijorător. Cetățenii trebuie să fie siguri de schimbările care vor avea loc și că Procuratura va activa așa cum trebuie și că se pot baza pe munca organelor care trebuie să respecte legea”, a declarat Peter Michalko la RTR Moldova.
Potrivit lui, anume în a doua jumătate a anului trecut au fost făcuți pași serioși în investigarea furtului miliardului și această investigare trebuie să continue, ea nu poate fi oprită sau blocată.
Totodată, ambasadorul UE susține că Uniunea Europeană va continua dezvoltarea diferitor proiecte orientate spre susținerea cetățenilor Republicii Moldova, dar este important să fie îndeplinite condițiile care sunt înaintate de partenerii europeni pentru finanțare. „Procesul de reforme trebuie să continue, în special reforma justiției. Și aici nu văd nimic problematic în faptul că insistăm pe desfășurarea reformelor pentru ca finanțarea să continue”, a declarat oficialul european.