Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, susține că în cei patru ani în care există Acord de Asociere Republica Moldova-UE, s-au făcut multe eforturi pentru îndeplinirea angajamentelor, multe reforme, inclusiv în domeniul economic. Dar au fost și neajunsuri. În primul rând, reforma justiției, care nu s-a realizat și pe care încă o așteaptă atât cetățenii Republicii Moldova, cât și partenerii internaționali. Oficialul a mai menționat în context și decizia despre invalidarea alegerilor din Chișinău, care, în opinia sa, a fost una neașteptată, pentru că alegerile au avut loc în mod liber și cinstit, ceea ce a fost constatat de către toți observatorii. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.
„Și decizia de a invalida aceste rezultate, acest vot al cetățenilor și voința cetățenilor nu a permis cetățenilor să aibă primarul pe care și l-au ales. Și asta este în clară contradicție cu principiile statului de drept, dar și cu standardele democrației. Pentru că standardele democrației și respectul statului de drept sunt și parte a precondițiilor politice, care au fost semnate de către Republica Moldova și în memorandumul de înțelegere despre ajutorul macrofinanciar, dar sunt și printre principiile pe care se bazează Acordul de Asociere și relația noastră cu Republica Moldova”, a notat diplomatul european.
Ambasadorul spune că ceea ce s-a întâmplat, este și dovada necesității reformei sectorului justiției, care a fost printre prioritățile agendei de asociere adoptate anul trecut și care va trebui să fie o prioritate pentru orice guvernare în Republica Moldova. Totodată, situația creată trebuie să fie rezolvată. Partea moldovenească trebuie să găsească soluții, cum voința oamenilor și dreptul lor democratic de a-și alege primarul, de a-și alege reprezentantul și de avea acest vot recunoscut și implementat, să fie îndeplinit.
Ambasadorul a menționat că, în primul rând, Uniunea Europeană se așteaptă ca justiția din Republica Moldova să fie independentă și imparțială, funcțională și profesională, transparentă și echitabilă. Acesta trebuie să fie și scopul reformei prin care trebuie să treacă sectorul, dar și modul în care funcționează justiția în Republica Moldova. Respectul pentru principiile statului de drept este și principiul de bază în relația de asociere, este spus și în Acordul de Asociere, deci nu a fost posibil și nu e posibil să existe intervenție în funcționarea independentă a justiției.
„În ceea ce privește comunicarea pe care am avut-o eu cu partenerii din Republica Moldova, asta a avut loc în contextul discuțiilor de dinainte, în care partea moldovenească și-a exprimat interesul de a obține prima tranșă din ajutorul macrofinanciar înainte de vară. Au avut loc multe discuții în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor tehnice și, în condițiile în care s-a creat situația după invalidarea rezultatelor alegerilor din Chișinău, în contextul gravității ei și contradicției cu principiile și cu precondițiile politice pe care le-a semnat Republica Moldova în noiembrie anul trecut în urma unei înțelegeri”, susține ambasadorul.
Peter Michalko a mai declarat că nu a fost transferată prima tranșă a ajutorului macrofinanciar, însă UE va continua cu proiectele sale pe care le are și care au scopul de a îmbunătăți situația în sectoare, în domenii mai concrete, în îmbunătățirea standardelor mai particulare. Potrivit lui, în derulare sunt mai mult de 140 de proiecte de acest fel.