Republica Moldova intră în perioada în care are și mai multe posibilități pentru dezvoltare. Declarația a fost făcută de ambasadorul Uniunii Europene în Moldova, Peter Michalko, în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune TV8. Oficialul european speră că în timpul mandatului pe care îl deține va vedea cum sunt folosite aceste posibilități în mod masiv pentru binele cetățenilor, transmite IPN.
„Pentru mine ar fi un lucru foarte satisfăcător, dacă în timpul mandatului meu, în continuare, cu acești pași politici cu care construim acum relația dintre UE și Republica Moldova, după cei patru ani de mandat, vom putea să spunem că a fost un timp petrecut cu succes și rezultate, când va fi indiscutabil că aceasta este calea spre modernizare, spre dezvoltare și spre binele oamenilor, va fi clar că așa trebuie să continuăm cooperarea noastră”, a declarat ambasadorul. Peter Michalko este de părere că pentru aceasta în prezent există toate instrumentele necesare, relația dintre Moldova și UE fiind la un nivel foarte înalt atât în ceea ce ține de Acordul de Asociere, cât și de agenda de asociere reînnoită vara trecută.
Referindu-se la condițiile înaintate de Uniunea Europeană pentru acordarea ajutorului macrofinanciar și, în special, la schimbarea sistemului electoral, șeful Delegației UE spune că toate transformările sunt în mâinile autorităților moldovenești. „Din partea noastră este important ca atunci când vom face evaluarea să fim siguri că standardele democratice nu vor regresa sau nu vor constitui un risc atât pentru alegători, cât și pentru candidați”, spune ambasadorul.