logo

Peste o mie de hectare de culturi agricole au fost compromise de ploaie


https://www.ipn.md/ro/peste-o-mie-de-hectare-de-culturi-agricole-au-fost-7967_1014489.html

Peste o mie de hectare de culturi agricole au fost afectate de ploaia din seara zilei de miercuri, 6 august. Pagube au fost înregistrate în 25 localităţi din 10 raioane: Floreşti, Căuşeni, Hânceşti, Ocniţa, Cimişlia, Orhei, Soroca, Criuleni, Ungheni şi Teleneşti, transmite IPN.

Potrivit informaţiilor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, au fost compromise 549 hectare de floarea soarelui, 526 hectare de porumb, 255 hectare de sfeclă de zahăr, 204 hectare de livezi, 140 hectare de vii, 30 hectare de grâu, 25 hectare de soia şi 4 hectare de legume.

De asemenea, a fost deteriorat acoperişul Institutului de Fitotehnie „Porumbeni” din raionul Criuleni, iar o porţiune de drum local de 1,1 kilometri din Hânceşti a fost înnămolit. Comisiile pentru situaţii excepţionale locale urmează să estimeze suma pagubelor suprafeţelor afectate.