logo

Peste 800 de locuri libere după prima etapă de înscriere a elevilor în clasa a X-a, în capitală


https://www.ipn.md/ro/peste-800-de-locuri-libere-dupa-prima-etapa-de-7967_1106074.html

La finalul primei etape de înscriere în clasa a X-a, anul de studii 2024-2025, la instituțiile de învățământ din subordinea municipalității, au fost ocupate 4 427 de locuri. Alte 819 locuri au rămas libere și urmează a fi ocupate în a doua etapă de înscriere. Informația a fost prezentată de șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi.

„Din cele 5 246 de locuri planificate au fost ocupate 4 427. Astfel, pentru etapa a II-a, care va avea loc în perioada 1-4 august, depunerea dosarelor, respectiv până pe 10 august prezentarea rezultatelor, au rămas libere 819 locuri”, a menționat Andrei Pavaloi, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

Etapa a II-a nu se va desfășura în 11 instituții, unde locurile au fost ocupate în prima fază de admitere (6-15 iulie).

Conform planului municipal de admitere, pentru acest an au fost planificate 219 clase în 97 de instituții liceale (inclusiv cele private).