Misiunea de observare Promo-LEX a recepționat și a procesat 62 de incidente până la ora 15.00. În 11 cazuri a fost încălcat secretul votului, în 9 cazuri s-a înregistrat prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în raza de 100 m. În 5 cazuri a fost întrerupt procesul de filmare a operațiunilor electorale, iar în două cazuri s-au constatat deficiențe în listele electorale, precum discrepanțe dintre adrese, alegători decedați sau semnături în locul altor persoane, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, șeful Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor, Nicolae Panfil, a declarat că observatorii misiunii au raportat deficiențe în funcționarea SIAS Alegeri. Este vorba despre trei cazuri în care fie a fost suspendată funcționarea sistemului, fie situații când SIAS Alegeri indica faptul că alegătorul a votat, iar acesta susținea că nu a votat. De asemenea, a fost înregistrat un caz de prezență a materialelor de publicitate, afișaje, panouri electorale în raza secției de votare (100 de metri de la localul secției). Cazul a fost înregistrat în satul Chirca, Anenii Noi. Acolo, în timpul deplasării către secția de vot, au fost observate pliante electorale ale concurentului electoral lipite pe panoul de anunțuri.
De asemenea, în satul Lozova din raionul Strășeni și Sărata-Răzeși din Leova a fost observată transportarea organizată a alegătorilor. În Sărata-Răzeși, un candidat transporta organizat cu mașina proprie alegători, iar la Lozova un șofer a fost observat de două ori cum a transportat alegători la secția de vot. Acestuia i s-a întocmit proces verbal de către angajatul MAI. Șoferul a argumentat că doar si-a ajutat vecinii să ajungă mai ușor la destinație.
Cazuri de votare nejustificată în grup s-au înregistrat în Durlești, Chișinău, la Slobozia-Dușca din Criuleni și satul Elizaveta din Bălți. Totodată, la Lipoveni, Cimișlia a fost raportat un caz de violență sau intimidare a alegătorilor sau altor persoane. Mai exact, un alegător a insultat membrii Biroului electoral al secției de votare pentru că nu i s-a permis să voteze. Acesta s-a apropiat de operatori fără buletin, doar cu fișa de însoțire. Acesta a afirmat că în primul tur a putut vota fără buletin și chiar a putut să fotografieze buletinele de vot.
Într-un caz, la Gura Căinarului, raionul Florești, urna de vot a fost sigilată doar cu trei sigilii. La Bălți un alegător a relatat membrilor BESV că a fost contactat telefonic de către o persoană necunoscută, care nu s-a prezentat și care i-a comunicat precum că alegerile (turul II) ar fi fost anulate și nu este necesar să se prezinte la secția de votare pentru a vota. În discuție a intervenit și reprezentantul unui partid și a comunicat că la fel a fost contactat anonim telefonic și a fost informat că alegerile ar fi fost anulate și nu trebuie să meargă la vot.
În satul Horodiște, Călărași, la solicitarea alegătorului (în etate) membrul BESV a semnat pe lista electorală în locul alegătorului, iar la Edineț un alegător a semnat, după cum a afirmat, „din greșeală” în locul altui alegător. Potrivit membrului BESV semnătura va fi radiată.
Potrivit lui Nicolae Panfil, la ora 15:00, în cel puțin 2 localități se observa o participare redusă a alegătorilor la vot. Este vorba despre comuna Salcia (raionul Taraclia), unde se alege și primarul, și consiliul local, și satul Cotovscoe, unde se alege consiliul local. În fiecare din cele 2 localități au votat câte 8 alegători. De asemenea, într-o altă localitatea – satul Chioselia Rusă (UTA Găgăuzia) – nu votaseră nici un alegător. Potrivit Codului electoral votarea repetată se consideră valabilă indiferent de numărul alegătorilor care au participat la votare.