Peste 60 de companii îşi prezentă produsele la expoziţia internaţională "Black Sea Letex"
https://www.ipn.md/ro/peste-60-de-companii-isi-prezenta-produsele-la-expozitia-internationala-7966_971976.html
Peste 60 de companii din Moldova, România, Rusia, Italia şi Turcia îşi prezentă produsele la ediţia a VIII a expoziţiei internaţionale specializate "Black Sea Letex". Expoziţia a fost inaugurată, prin prezentarea a două colecţii de vestimentaţii, joi, 9 octombrie la centrul expoziţional "Moldexpo" din capitală, transmite Info-Prim Neo.
Viceministru Economiei şi Comerţului din R. Moldova, Sergiu Sainciuc, a precizat în cadrul ceremoniei de deschidere că expoziţia de mărfuri, utilaje şi materii prime pentru industria usoara "Black Sea Letex" constituie un instrument eficient de susţinere a producătorilor autohtoni. Aceasta este şi unicul for de afaceri specializat, care stă la baza studiului privind optimizarea gestionării sortimentului, implementarea tehnologiilor, procesul de monitorizare a preţurilor şi a mediului de concurenţă nu numai pentru participanţi, dar şi pentru majoritatea companiilor din sfera producerii şi furnizării mărfurilor şi a materiei prime, precizează oficialul.
Potrivit directorului adjunct al fabricii de confecţii „Ionel”, Tamara Luchian, în cadrul expoziţiei sunt expuse colecţii noi, cum ar fi modele variate de paltoane, blazere pentru dame, costume pentru bărbaţi. „Preţurile sunt acceptabile pentru fiecare cetăţean în parte. Costumele pentru bărbaţi variază între 1,2- 3 mii lei, hainele pentru dame pot costa 350-1,2 mii lei, îmbrăcăminte pentru copii- 400-600 lei, iar paltoanele pot fi cumpărate la preţuri ce variază între 950-1,9 mii lei, spune Tamara Luchian.
În cadrul "Black Sea Letex", Fondul Cultural „ArtPodium” organizează Zilele modei „ArtPodium”, care reprezintă un caleidoscop de colecţii vestimentare de autor. Proiectul „ArtPodium” este o acţiune culturală de promovare a creaţiei şi serveşte la descoperirea şi susţinerea tinerilor talente artistice, contribuind la dezvoltarea designului în Moldova.
Conform statisticilor, în primul semestru al anului curent, volumul de vânzări în industria uşoară a depăşit 796 mln lei, majorându-se cu 2,4 la sută faţă de perioada similară a anului trecut. Analiza vânzărilor în ianuarie-iunie demonstrează că volumul livrărilor pe piaţa internă a fost de 18,3 la sută, iar exportul a constituit 81,7 la sută.
"Black Sea Letex - 2008" este organizată de Ministerul Economiei şi Comerţului în colaborare cu Centrul "Moldexpo" şi Asociaţia patronală din industria uşoară a Republicii Moldova.
Expoziţia "Black Sea Letex - 2008" se desfăşoară în perioada 9-12 octombrie.