Dacă ar avea loc un referendum privind aderarea la Uniunea Europeană, peste 56% din respondenții unui sondaj ar vota pentru, iar 25% ar vota contra, alții se declară indeciși sau spun că nu ar participa. 35% ar vota la un referendum pentru aderarea la Uniunea Eurasiatică, în timp ce 47,5% ar vota contra. Între UE și Uniunea Eurasiatică, 54% ar alege UE și 25% ar alege Uniunea Eurasiatică – arată un sondaj de opinie realizat de către CBS Research, la comanda WatchDog.MD.
Cele mai mari valori ale susținătorilor integrării europene se înregistrau perioada guvernării Partidului Comuniștilor. A urmat perioada 2010-2019, când indicatorul dat se afla în fază scăzută. Nemijlocit în 2013-2017 a oscilat în limitele 40-50% - ponderea aderenților. „Apoi a venit o fază de revigorare, care a început mai vizibil cu anul 2020 și până în prezent. Iată în această perioadă procentul celor care susțin aderarea a oscilat în limitele 50-60%, iar acest sondaj în particular fixează 56,5%”, a declarat sociologul Vasile Cantarji, de la CBS Research, într-o conferință de presă la IPN,
Președintele WatchDog.MD, Valeriu Pașa, a menționat că respondenții au fost întrebați dacă au auzit despre inițiativa de desfășurarea a referendumului privind introducerea aderării la Uniunea Europeană în Constituție. Astfel, 79,4% au spus că au auzit, 19,6% au spus că nu au auzit, iar 0,9% nu știu sau nu răspund. „19,6% este din punctul meu de vedere o cifră încă foarte înaltă. Când aproape 20% din populație nu știe că se pregătește un referendum nu este bine”, a mai spus Valeriu Pașa.
Sondajul mai arată că aproape 23% dintre respondenți dețin cetățenia României. Autorii cercetării precizează că o proiecție care va putea fi probabil verificată în baza datelor recensământului. Dintre aceștia puțin peste jumătate au declarat că vor vota la cele trei scrutine din România – europarlamentare, prezidențiale și parlamentare. În cadrul alegerilor prezidențiale, marea majoritate sunt indeciși (44%) sau spun că nu vor vota (23%) când sunt rugați să aleagă dintr-o listă de candidați. Dintre cei care au ales totuși o opțiune, lider detașat în preferințele alegătorilor cu cetățenie română din Republica Moldova este secretarul adjunct NATO Mircea Geoană – 52%, urmat la mare distanță de premierul României Marcel Ciolacu – 17% și senatoarea Diana Șoșoacă (15%).
Sondajul a fost efectuat în perioada 6-13 aprilie, pe un eșantion de 1008 persoane cu vârstă de 18 ani și mai mult. Marja de eroare a sondajului este de ±3%.
Cercetarea a fost organizată în cadrul proiectului „Menținerea rezistenței instituțiilor democratice din Republica Moldova”, implementat de Comunitatea WatchDog.MD cu suportul Open Society Fundation.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.