În prima zi de la lansarea platformei compensatii.gov.md, au fost depuse peste 50 de mii de cereri pentru compensații la resursele energetice, iar autoritățile estimează că numărul acestora va crește în următoarele zile. Cuantumul compensației se va stabili la sfârșitul lunii noiembrie-începutul lunii decembrie. Tot atunci vor fi făcute și plățile, transmite IPN.
Ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, a declarat la un briefing de presă că anul acesta compensațiile se acordă sub formă monetară. Banii vor ajunge pe cardul bancar al solicitantului sau la poștă. „Compensația va fi stabilită în baza unor criterii specifice legate de fiecare gospodărie în parte. Ne referim la veniturile globale ale familiei, ne referim la membrii care sunt în gospodărie etc. Informația cu privire la valoarea compensației va fi disponibilă la sfârșitul lunii noiembrie-începutul lunii decembrie, când va fi și achitată. În Guvern urmează să aprobăm o decizie în acest sens, iar ulterior vom reveni cu detalii”, a precizat ministrul.
Corina Ajder, secretar de stat la MMPS, a menționat că sistemul de acordare a compensației este conectat la 11 baze de date ale autorităților de stat (cum ar fi a Serviciului Fiscal de Stat sau Poliției de Frontieră), dar și private (birourile de credit sau furnizorii). Astfel, datele indicate de solicitanții de compensații vor fi contrapuse cu datele din acele baze de date. Vor fi verificate nu doar veniturile salariale, dar și alte peste 20 de tipuri, cum ar fi venitul din dividende, din închirierea spațiilor, apartamentelor, venituri realizate de persoanele fizice prin diferite activități etc. De asemenea, vor fi verificate și datele de la Casa Națională pentru Asigurări Sociale, inclusiv cele cu privire la pensii și indemnizații.
Indemnizațiile pentru copii, cum ar fi cea unică la naștere sau cele pentru îngrijirea, creșterea copilului – vor fi excluse din venit. „Le verificăm pentru a le exclude din venit. Familiile cu copii mici sunt favorizate la calcularea compensației și un număr mai mare de minori implică și mai multe cheltuieli pentru gospodărie. De asemenea, va fi verificat statutul de dizabilitate. Or, o persoană cu statut de dizabilitate severă are mai multe cheltuieli, respectiv acest statut favorizează persoana la calcularea compensației”, a precizat Corina Ajder.
Informațiile despre membrii gospodăriei vor fi contrapuse datele Agenției Proprietății Publice. Un IDNP nu poate figura decât într-o singură cerere. O altă condiție pentru a beneficia de compensație este ca persoana să se afle majoritatea timpului în Republica Moldova.
Pentru întrebări legate de procesul de înregistrare este disponibil numărul gratuit al centrului de apel: 0 8000 5000. Acesta este disponibil de luni până vineri de la ora 08.00 până la ora 18.00 și sâmbătă de la ora 10.00 până la ora 16.00.