Peste 50 de dosare au fost înscrise în competiţia Moldova Eco-Energetică, ediţia 2015. Cele mai multe concurează în categoriile: „Cel mai Bun Proiect în Energia Solară”, „Bioenergie” şi „Eficienţă Energetică”, transmite IPN.
Dosarele vor fi examinate de experţi independenţi şi reprezentanţi ai instituţiilor statului relevante domeniului energiei regenerabile şi eficienţei energetice, în 3 etape: I etapă - evaluarea din oficiu, II etapă - evaluarea în teren şi III etapă - evaluarea de către Consiliul de Coordonare şi adoptarea deciziei finale. Câştigătorii vor fi premiaţi la Gala Moldova Eco-Energetică, pe 4 decembrie, la Chişinău.
Competiţia Moldova Eco-Energetică a ajuns la cea de-a patra ediţie. Acesta este cel mai mare concurs de premiere a iniţiativelor de succes în sectorul energiei regenerabile şi eficienţei energetice. Competiţia este organizată de Ministerul Economiei şi Agenţia pentru Eficienţă Energetică, în parteneriat cu Proiectul Energie şi Biomasă din Moldova, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de PNUD Moldova.