logo

Peste 35 de mii de apartamente din Chişinău mai au datorii pentru energia termică


https://www.ipn.md/ro/peste-35-de-mii-de-apartamente-din-chisinau-mai-au-datorii-pentru-energia-termic-7967_1001534.html

Peste 35 de mii de apartamente din municipiul Chişinău mai înregistrează datorii pentru energia termică consumată. SA „Termocom” reaminteşte rău-platnicilor despre necesitatea achitării datoriilor şi solicită onorarea, în termen restrâns, a plăţilor restante, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al întreprinderii. 874 blocuri locative au achitat integral plăţile pentru energia termică consumată. La nivel de 90 – 100% au efectuat achitări 1415 blocuri locative, 199 blocuri au achitat în proporţie de 80 – 90%, iar 110 blocuri locative au efectuat achitări ce nu depăşesc 80%. 61% dintre rău-platnici înregistrează datorii de 1000-5000 lei. Restanţe de plată în sumă de 1000 – 3000 lei au acumulat 14303 apartamente. 7280 de apartamente au datorii între 3000 şi 5000 lei, iar 3864 apartamente – între 5000 şi 7000 lei. Peste 7000 lei datorează 9760 apartamente. Proprietarii de apartamente cu datorii care nu au încheiat grafice de achitare eşalonată sau care nu respectă angajamentele de plată asumate urmează a fi acţionaţi în instanţele de judecată de către gestionarii fondului locativ, cu susţinerea juriştilor SA „Termocom”. De la începutul anului au fost încheiate 25645 de grafice de reeşalonare a plăţilor, actualmente fiind valabile 6132 grafice. SA „Termocom” informează că facturile de plată pentru energia termică consumată pot fi achitate în filialele băncilor comerciale, în oficiile poştale, terminalele de plăţi electronice şi în centrul comercial al SA „Termocom”, str. T. Vladimirescu, 6.