Peste 300 de primari învaţă cum să dezvolte servicii de asistenţă socială pentru copii şi familiile în care se educă
https://www.ipn.md/ro/peste-300-de-primari-invata-cum-sa-dezvolte-servicii-de-asistenta-sociala-pentru-7967_966380.html
Peste 300 de primari din raioanele Floreşti, Făleşti, Hânceşti, Străşeni, Teleneşti şi din municipiul Bălţi vor fi instruiţi succesiv pe parcursul lunilor septembrie şi octombrie cum să creeze şi să dezvolte servicii sociale pentru familiile şi copiii din comunităţile lor. Treningurile sunt organizate cu sprijinul UNICEF şi al UE şi vin să ajute autorităţile publice locale în desfăşurarea Reformei sistemului rezidenţial de protecţie a copilului.
Un comunicat al Reprezentanţei UNICEF Moldova anunţă că primarii vor fi învăţaţi cum să intervină şi să găsească cea mai bună soluţie pentru fiecare familie şi copil din comunitate, astfel încât tot mai puţini copii să crească separat de familie.
Potrivit primarului satului Rădulenii Vechi, raionul Floreşti, Margareta Lepădatu, actualmente sprijinul autorităţilor şi al asistenţilor sociali este necesar nu doar în cazurile când copii sunt sau riscă să fie abandonaţi, ci şi atunci când sunt trataţi cu violenţă sau sunt lăsaţi în grija rudelor, părinţii fiind plecaţi să muncească peste hotare.
Potrivit datelor UNICEF, în prezent circa 11,5 mii de copii cresc în internate şi case de copii. Doar 800 dintre ei sunt orfani de ambii părinţi sau au statut de copil orfan. De la începutul acestui an 257 de copii din 7 instituţii rezidenţiale s-au întors în familie. De asemenea, a fost prevenită instituţionalizarea a 216 copii.
În zilele de 12 şi 13 septembrie trainingul va fi organizat pentru primarii raionului Străşeni.